Octavian Berceanu, denunțător în dosarul fostului senator PSD care a vrut să dea mită ministrului Apărării. „Am acționat conform legii”

Data actualizării: Data publicării:
dna berceanu
Foto: INQUAM Photos

Fostul șef al Gărzii de Mediu și fost membru USR, Octavian Berceanu, a confirmat, sâmbătă, că este martor în dosarul în care fostul senator PSD Marius Isăilă a fost reținut de DNA pentru cumpărare de influență. Isăilă a apelat la Berceanu, denunțător în acest caz, să-i transmită ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, să accepte o mită de 1 milion de euro pentru a facilita semnarea unor contracte între o firmă privată și compania națională Romtehnica, conform unor interceptări publicate de presă din dosar.

 „Având în vedere informațiile apărute recent în spațiul public privind menționarea numelui meu într-un dosar aflat în instrumentarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în calitate de martor, și ținând cont de faptul că investigația este în prezent în desfășurare, doresc să formulez următoarele precizări: 

  1. Am acționat în deplină conformitate cu legea și cu propriile convingeri, considerând că orice cetățean are datoria morală și legală de a semnala faptele care pot aduce atingere siguranței naționale.
  2. Având în vedere că ancheta este încă în curs de desfășurare, nu pot oferi detalii suplimentare până la finalizarea acesteia.
  3. Pot confirma doar că am fost invitat, la începutul lunii septembrie, în calitate de specialist în politici de mediu, la o întâlnire desfășurată într-un spațiu public, sub pretextul oferirii de consultanță pentru un proiect în domeniul protecției mediului. Discuția s-a încheiat cu o propunere de participare la o schemă de afaceri ce viza industria de armament.
  4. Precizez că nu am cunoscut anterior persoana care m-a contactat și că nu există între noi relații de prietenie sau colaborare, contrar informațiilor eronate vehiculate în presă.
  5. Ulterior acestei întâlniri, am informat organele competente și am colaborat cu autoritățile în cadrul procedurilor legale.

Cred că doar prin onestitate, transparență și curaj putem construi o societate dreaptă și integră. 

Rămân ferm împotriva oricăror forme de corupție, indiferent de context, și consider că fiecare dintre noi are responsabilitatea de a o combate”, arată mesajul lui Octavian Berceanu publicat sâmbătă pe Facebook. 

Procurorii DNA susţin că fostul senator PSD Marius Isăilă ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de un milion de euro pentru ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, pentru a facilita semnarea unor contracte între o firmă privată și Romtehnica. Conform surselor judiciare citate de Gândul, Octavian Berceanu a purtat de 17 ori microfon în discuțiile cu Isăilă.

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a confirmat vineri că o persoană a încercat să-i cumpere influenţa cu un milion de euro pentru a facilita un contract cu compania naţională Romtehnica, dar spune că a refuzat „categoric” orice întâlnire cu persoana respectivă. 

Fostul senator PSD Marius Isăilă a fost reținut vineri de DNA. Ulterior, judecătorii au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui. 

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 06 noiembrie 2025 a inculpatului I.M.O., persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. 

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: 

În datele de 09 și 15 octombrie 2025, în București, inculpatul I.M.O. ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de 1 milion de euro pentru ministrul apărării, promisiuni care au fost reiterate în data de 24.10.2025, inculpatul având reprezentarea că ministrul apărării și-ar putea exercita influența asupra conducerii C.N. ROMTEHNICA S.A., cu acționar unic Ministerul Apărării, pentru a determina încheierea unor contracte comerciale între această societate de stat și o societate privată. 

Infracțiunea de cumpărare de influență a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul executând anterior o pedeapsă cu închisoarea aplicată pentru săvârșirea altor infracțiuni de corupție”, a transmis DNA într-un comunicat de presă. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai lucrat în străinătate și vii cu economiile în România? Ce dovezi îți poate cere ANAF pentru proveniența...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
Profituri record la rafinării, motorină scumpă la pompă. „Consiliul Concurenței s-a comportat extrem de slab”
Newsweek
Cum să cureți în spatele frigiderului în doar două minute, fără să-l miști. Trucul simplu care te ajută
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”