Omar Hayssam a fost adus la DNA

Data publicării:
omar hayssam 5917119-Mediafax Foto-Liviu Adascalitei

Medicul Mohamad Yassin este arestat din data de 4 aprilie. De altfel, și jurnalistul Ovidiu Ohanesian a venit, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție după ce în urmă cu două zile a fost audiat în dosarul în care medicul Mohamad Yassin este arestat preventiv pentru trafic de influență. El a precizat că a venit să aducă documente.

Omar Hayssam este audiat în același dosar, iar marți ca martori au fost la DNA fostul procuror Ciprian Nastasiu și fosta judecătoare Sofica Dumitrașcu.

Medicul Mohamad Yassin este acuzat de DNA că, în perioada octombrie 2014 — martie 2015, în mod direct și prin intermediul lui Tahli Fadel, a pretins, de la doi denunțători, suma de aproximativ 2 milioane de euro în schimbul desființării condamnării de 23 de ani închisoare primită de Omar Hayssam. 

Numele lui Traian Băsescu, în dosarul doctorului lui Omar Hayssam

Medicul lui Omar Hayssam, implicat în eliberarea jurnaliştilor români răpiţi în 2005, a fost arestat pentru 30 de zile. El este acuzat de trafic de influenţă.

Potrivit unor surse judiciare, Mohamad Yassin i-ar fi cerut lui Omar Hayssam şi unui alt condamnat două milioane de euro pentru a-i scăpa de închisoare, pe cale extraordinară. Medicul s-ar fi lăudat că are relaţii atât în rândul judecătorilor, cât şi în mediul politic, astfel că ar putea înlesni eliberarea celor doi.

Mohamad Yassin este cunoscut în România pentru implicarea pe care a avut-o în rezolvarea crizei privind răpirea celor trei jurnalişti români în Irak, în 2005. Mohamad Yassin a fost mandatat atunci de celula de criză să negocieze eliberarea jurnaliştilor.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
omar hayssam digi24-1
Omar Hayssam, din nou la DNA 
Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...