Omul de afaceri Gruia Stoica a fost arestat

Data publicării:
gruia stoica gfr cfr 5823153-Mediafax Foto-Liviu Chirica-10

FOTO: MEDIAFAX

Patronul GFR Grup este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, iar avocatul său, Doru Boştină, pentru trafic de influenţă. 

Miercuri, Gruia Stoica a fost ridicat cu mascaţii de acasă şi adus la DNA. Procurorii îl citaseră pentru audiere, dar omul de afaceri a a refuzat să vină, pe motiv că nu e în Bucureşti. Anchetatorii ştiau însă că e acasă, pentru că îi ascultau telefonul.

Interceptările sunt de altfel, principalele probe împotriva patronului GFR. Potrivit DNA, ele ar dovedi că, împreună avocatul Doru Boştină, Gruia Stoica încerca să influenţeze foşti sau actuali demnitari pentru a câştiga o licitaţie. În interceptări este menționat și numele lui Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, care a fost condamnat, joi, la cinci ani închisoare pentru abuz în serviciu.

Procurorii spun că Gruia Stoica a plătit ca să fie sigur că oferta lui va fi cea câştigătoare. 

Gruia Stoica i-a oferit avocatului Doru Boștină 3.000.000 euro în schimbul influenței pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă SA, în scopul divulgării, de către acesta din urmă, a prețului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere în cadrul licitației.

Dacă a plătit sau nu, se va stabili în cadrul anchetei, însă planul celor doi pare să fi fost încurcat de directorul de la CFR Marfă, Dragoş Drăghici. „Ăla de la CFR MARFĂ are atâta mândrie în ...e atât de dobitoc, încât nu ştiu ce o să faci". spunea Gruia Stoica într-un SMS trimis lui Doru Boştină.

Licitaţia organizată de Complexul Energetic Oltenia, pentru servicii de transport cărbune pe calea ferată, a fost anulată de procurori cu câteva minute înainte ca ofertele să fie deschise.

Ce spun interceptările

Gruia Stoica: Cine este mai influent acolo, FENECHIU sau GĂUREAN?( fost secretar de stat în ministerul Transporturilor)

Doru Boștină : FENECHIU nu mai are cum...

Gruia Stoica: Aşteptăm! GĂUREAN era omul lui. Deci după ce... îţi spun exact, vreau să-ţi fac o propunere.

Doru Boștină: Da. Da.

Gruia Stoica încerca să ajungă la vârful Ministerului Transporturilor pentru a afla oferta competitorului la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, compania CFR Marfă.

Gruia Stoica: Un transport mare de cărbune.

Doru Boștină: Da.

Gruia Stoica: Preţul, să ştim tot, să trimită ăla acolo, să trimită un om de-al meu și să-și vadă de treaba lui…la partea asta suntem… șpăgile.

Doru Boștină: Da. Gata.

Gruia Stoica: Marţi este licitaţia! Vezi prima data dacă GĂUREAN, dacă e sub mâna lui. Vezi cine-l ia de urechi şi cine-l controlează pe el.

Doru Boștină: Am înţeles!

Gruia Stoica: Și să îi facem rost!

Doru Boștină: Da. Gata! Da. Gata domn'le, vorbesc cu omul!

(sursa: referatul DNA)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri