Noua OUG privind legile justiției, publicată în Monitor. Puteri sporite pentru Secția de investigare a magistraților

Data actualizării: Data publicării:
dragnea il bate pe umar pe tudorel toader ED_id102243_inquam_photos_george_calin
Foto: Inquam Photos / George Călin, Octav Ganea

Ordonanța de urgență care a modificat, a treia oară în nici jumătate de an, legile justiției a fost publicată în Monitorul Oficial, nr. 137. Asta înseamnă că prevederile ei intră în vigoare. Prima consecință: se schimba regulile de desemnare a procurorilor de rang înalt, iar judecătorii vor putea și ei să conducă marile parchete. Actul normativ aduce independenţa deplină pe investigații nou înființatei secții pentru investigarea magistraților. 

statuie justitie_shutterstock_282701687
FOTO: Shutterstock

Potrivit OUG care modifică legile justiţiei, procurorul general, şefii DNA, DIICOT, adjuncţii acestora şi şefii de secţii sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au începlinit funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. Este scoasă cerinţa de vechime de 10 ani pentru aceştia.

Procurorii nu pot fi delegaţi în funcţiile de conducere din parchete pentru care Preşedintele României face numirea, mai stabileşte actul normativ, la art. 57, alineatul 7, indice 1.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader anunţase în şedinţa de Guvern de marţi că noua ordonanţă privind legile justiţiei stabileşte că funcţiile de conducere din Ministerul Public pot fi ocupate şi de judecători care au fost procurori şi că persoanele aflate în prezent în aceste funcţii cu delegare le mai pot ocupa 45 de zile.

Pentru funcţiile de conducere din Ministerul Public, avizul va fi dat de plenul CSM.

Puteri sporite pentru Secţia de investigare a magistraţilor

Una dintre prevederile OUG-ului adoptat de Guvern la propunerea ministrului Justiției Tudorel Toader dă puteri sporite Secției speciale de investigare a magistraților, care va putea de acum înainte să retragă o cale de atac formulată de o altă unitate de parchet împotriva unei sentințe date de o instanță inferioară.

Prevederea a fost introdusă în legea 304/2004 privind organizarea judiciară, la articolul care reglementează atribuțiile Secției speciale:

La articolul 88 indice 8 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: "Exercitarea și retragerea căilor de atac în cauzele de competența Secției, inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanțelor sau soluționate definitiv anterior operaționalizării acesteia potrivt ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție".

Procurorul general, blocat în procedura de infirmare a actelor procurorilor din Secţia specială

Totodată, potrivit unui nou alineat - 6 al art. 88, indice 1, "ori de câte ori Codul de Procedură Penală sau alte legi speciale fac trimitere la procurorul ierarhic superior în cazul infracțiunilor de competența Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție, prin aceasta se înțelege procurorul șef al secției, inclusiv în cazul soluțiilor dispuse anterior operaționalizării acesteia”.

Potrivit unei decizii a Curții Constituționale din 2018, secția specială nu este o structură autonomă, ci procurorul șef de secție este subordonat ierarhic procurorului general.

Astfel, prin noua ordonanţă, Tudorel Toader blochează posibilitatea ca procurorul general, Augustin Lazăr, să infirme actele de urmărire penală ale procurorilor din secția specială dacă le consideră ca fiind nelegale sau netemeinice.

Miercuri seară, în Monitorul Oficial a fost adoptată şi OUG care stabileşte modalitatea de desemnare a procurorului european din partea României.

Val de critici după anunţul privind ordonanţa pentru legile justiţiei

Ordonanţa prin care se modifică legile justiţiei a fost criticată vehement de opoziţie, dar şi de Secţia pentru procurori a CSM, DNA, DIICOT, procurorul general Augustin Lazăr şi asociaţiile magistraţilor.

Totodată, Comisia Europeană a anunţat miercuri că urmăreşte cu îngrijorare ultimele evoluţii privind statul de drept în România ca urmare a modificărilor aduse legilor justiţiei şi că va cere explicaţii guvernului român în acest sens.

Citiți și:

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri