Parchetul General extinde ancheta în cazul polițistului acuzat de pedofilie

Data actualizării: Data publicării:
2018-01-08 politist suspect pedofilie-1631- george calin
Foto: InquamPhotos/George Călin

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au decis extinderea urmării penale în cazul polițistului Eugen Stan, acuzat de pedofilie. Concret, anchetatorii vor să afle dacă acesta a fost ajutat de colegi astfel încât să fie împiedicate sau îngreunate cercetările anterioare, iar el să scape de răspundere penală.

2018-01-08 politist suspect pedofilie-1631- george calin
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / George Călin

Comunicatul integral al Parchetului General:

„În cursul zilei de astăzi, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus prin ordonanță extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 Cod penal.

Din ordonanța de extindere a urmăririi penale rezultă că procurorii urmează să verifice modul în care au fost efectuate cercetări de către Poliția Sector 5 București, Secția 18 Poliție, cu privire la săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală împotriva unei persoane vătămate, la data de 10 decembrie 2016. În mod concret, procurorii urmează să stabilească dacă inculpatul Stan Eugen a fost ajutat în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor efectuate în cauză ori în scopul împiedicării tragerii sale la răspundere penală.

Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri