Parlamentul ignoră ANI. Agenţia cere pentru a treia oară revocarea unui senator şi a unui deputat, stabiliţi incompatibili

Data publicării:
daniel akos mora

 

(FOTO Mora Akos Daniel)

"Agenția Națională de Integritate a solicitat Senatului României și Camerei Deputaților aplicarea sancțiunii disciplinare de revocare din funcție a senatorului Mora Akos Daniel și a deputatului Stoica Ștefan Bucur, ca urmare a deciziilor nr. 6289/2013 și nr. 6734/2013, emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a rapoartelor de evaluare emise de Agenția Națională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate a acestora", se arată într-un comunicat remis de ANI.

Agenţia subliniază că au trecut mai bine de opt luni de la emiterea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, perioadă în care nu s-au aplicat sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, și anume, revocarea din funcție a celor doi membri ai Parlamentului, contrar deciziei Curții Constituționale nr. 460 din 13 noiembrie 2013, potrivit căreia "Senatul, în plenul său, are obligația de a hotărî, prin vot, cu privire la încetarea sau nu a calității de senator a domnului Mora Akos Daniel, ca urmare a constatării stării de incompatibilitate a acestuia de către Agenția Națională de Integritate".

Demersul ANI, se mai precizează în comunicat, ține cont și de Decizia Curții Constituționale nr. 418/2014, care "confirmă pe deplin interpretarea dată de ANI, Curtea Constituțională constatând faptul că prevederile art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010 sunt constituționale în măsura în care sintagma 'aceeași funcție' se referă la toate funcțiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeași lege".

"Menționăm faptul că Decizia C.C.R. este general obligatorie, astfel că art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010 nu poate fi susceptibil de o altă interpretare în afara celei date de instanța de contencios constituțional. Precizăm faptul că ultimul raport al Comisiei Europene în ceea ce privește Mecanismul de Cooperare și Verificare pentru România menționează faptul că Parlamentul nu a aplicat rapoartele ANI, chiar și atunci când erau confirmate de hotărâri definitive ale instanțelor", mai arată ANI.

ANI a făcut demersuri similare pentru revocarea din funcţie a celor doi parlamentari în martie 2014 şi în ultimele luni din 2013.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri