Patronii clubului de fotbal Petrolul Ploiesti rămân în arest. Decizia este definitivă

Data publicării:
Dan Capra-Mediafax Foto-Laurentiu Mich

 

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au respins, miercuri, contestaţiile formulate de acţionarii principali ai clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, Daniel Capră şi Nicolae Capră, şi de directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, care deţine şi acţiuni în club, scrie Mediafax.

Astfel, prin decizia dată miercuri judecătorii Curţii de Apel Ploieşti menţin mandatele de arest preventiv valabile până pe 24 decembrie, emise de Tribunalul Prahova la 26 noiembrie. Soluţia este definitivă şi nu poate fi contestată.

Prin aceeaşi decizie, Curtea de Apel Ploieşti menţine şi mandatele de arestare emise pe numele celorlalte patru persoane arestate preventiv în dosarul fraţilor Capră, respectiv Marius Alexandru Gîscă, Petre Gheorghe Daniel, Dragoş Ioan Viorel Constantin şi Daniel Stoica Spirea, acţionari în diverse societăţi comerciale.

Cei şapte sunt acuzaţi că au creat un circuit economic fictiv prin care au adus un prejudiciu de 15.400.000 de euro prin acţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani. Pe lângă cei şapte arestaţi, alte 12 persoane au calitatea de suspecţi în acest dosar, printre acestea numărându-se şi soţiile celor doi fraţi Capră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri