Sari la conținut

Patru suspecți noi au fost identificați în cazul ministrului Culturii, Daniel Barbu

Inițial, la finalul săptămânii trecute, polițiștii spuneau că au în vedere 16 persoane care au participat la acest act de agresiune. Astăzi, oamenii legii au precizat că cercul a fost mărit la un număr de 20 de persoane.

Totul vine după ce polițiștii au vizualizat imaginile de pe camerele de supraveghere. Aceștia trebuie să stabilească în zilele următoare și modul în care fiecare dintre cei 20 s-a implicat în evenimentul de joi seară. Atunci, ministrul Culturii se afla în zona Centrului Vechi, când mai mulți protestatari au intrat în clubul în care Daniel Barbu participa la o conferință și au strigat la adresa acestuia cum că ar fi primit bani pentru ca proiectul Roșia Montană să se desfășoare în continuare.

După ce ministrul a părăsit clubul și s-a îndreptat spre autoturism, mulțimea a devenit mult mai violentă. Mulți dintre protestatari s-au urcat pe mașină, iar luneta acesteia a fost spartă.

Pe aceeași temă