Pentru ce a fost condamnat torționarul Ioan Ficior. Mărturii ale victimelor

Fostul comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, Ioan Ficior, a primit, miercuri, verdictul definitiv în dosarul în care a fost acuzat de infracțiuni contra umanității: 20 de ani de închisoare și plata a 310.000 euro către opt părți civile din dosar. Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut, astfel, decizia primei instanțe.

În motivarea sentinței din martie 2016, judecătorii au arătat că regimul aplicat de Ioan Ficior la Colonia de muncă Periprava a fost unul „de natură să conducă la lichidarea fizică și psihică a deținuților”. Întinsă pe mai mult de o sută de pagini, motivarea Curții de Apel București conținea și mărturiile cutremurătoare a zeci de foști deținuți politici.

Magistrații au apreciat că lui Ioan Ficior i „s-ar fi cuvenit detențiunea pe viață” ca pedeapsă, având în vedere gravitatea deosebită și urmăririle infracțiunii sale. „Totuși, având în vedere tardivitatea cu care autoritățile statului au ales să demareze procedurile judiciare dar și vârsta deosebit de înaintată a inculpatului, Curtea apreciază că aplicarea pedepsei închisorii, la maximul special al acesteia, este de natură să satisfacă toate scopurile pedepsei, dar mai cu seamă pe cel preventiv, cu referire expresă la prevenția generală, la exemplaritatea pe care pedeapsa trebuie să o ofere oricui ar fi tentat, ca în numele unui regim politic, să mai comită astfel de atrocități”, se arăta în motivarea Curții de Apel.

În același document au fost detaliate și câteva dintre metodele utilizate de Ficior:

- expunerea deținuților la condiții de viață mizerabile, degradante, inumane;

- lipsa hranei, calitatea slabă a acesteia;

- lipsa apei potabile, oferirea spre consum a apei nefiltrate, luate direct din Dunăre (ceea ce a condus la îmbolnăvirea în masă a deținuților și la decesul multora);

- lipsa medicamentelor, lipsa asistenței medicale, lăsarea fără ajutor a celor care necesitau o atare asistență (ceea ce a condus la decese pentru boli curabile și care tratate, nu ar fi avut ca rezultat decesul);

- bătăi fizice aplicate deținuților pentru motive de cele mai multe ori nejustificate, pentru neîndeplinirea normei de muncă ;

- stabilirea unor norme de muncă aproape imposibil de făcut, atât pentru cei apți, dar mai ales pentru inapți, cu consecința lovirii și înfometării celor care nu reușeau;

- izolarea, interzicerea oricărui contact cu familia, interdicția pentru deținuți de a primi și trimite scrisori, de a primi pachete, de a avea dreptul la vorbitor;

- pedepsirea cu izolarea a deținuților, pentru lungi perioade, timp în care nu mâncau decât o dată la trei zile și erau obligați să stea direct pe ciment, fapt ce a fost de natură să contribuie la instalarea bolilor de plămâni, a bolilor digestive;

- condițiile de lucru improprii, ținerea deținuților cu picioarele în apă, în umezeală, cu hainele ude, fără o protecție adecvată, în special a celor care lucrau la stuf;

- aglomerarea excesivă din barăci, frigul pe care deținuții au fost obligați să îl suporte, lipsa hainelor groase pentru sezonul rece.

Unii foști deținuți politici au povestit în fața instanței coșmarul prin care au trecut. Un astfel de caz este cel al lui Radu Ion, care a stat 12 ani închis la Periprava.

Alte declarații emoționante au fost prinse la dosar. Redăm fragmente din ele:

- D.G.: „Hrana era puțină, eram tot timpul flămânzi (...) din cauza foamei și a bătăilor, un deținut de la Cluj, Balint a decedat (....) din cauza foamei, deținuții mâncau rădăcini de stuf, mai prindeau șerpi și broaște și le mâncau (...) cei inapți erau ținuți în barăci, cu scopul de a muri de foame (...) era lagărul morții”.

- T.S.: „Deținuții bolnavi primeau amestec de varză cu arpacaș, turtoi de mălai, pâine câte 100 de grame la câteva zile, foarte rar (...) mâncarea era dezastruoasă, la prânz primeam varză amestecată cu coceni, arpacaș, în care găseau urme de balegă de animale, iar carne primeam doar de sărbători”.

- A.G.: „Cei care mâncau porumb de pe câmp, erau raportați la comandant și sancționați cu bătaia la tălpi. Pedepsele erau dispuse de F.I., executate de gardieni. F.I. asista la aplicarea lor, în calitate de comandant”.

- T.G.: „Încă de la început eram loviți, pentru a băga spaima în noi (...). A fost un deținut care nu a vrut să smulgă iarba cu dinții, iar după ce a fost reținut la poartă, când s-a întors în baracă, s-a dezbrăcat și ne-a arătat cum a fost bătut cu sârma de oțel de cadrele militare”.

- S.N.: „Dacă nu făceam norma la stuf, eram chemați sus de șefi și bătuți, câte 4-5 deținuți în fiecare dimineață (...).Cei care erau bătuți erau aruncați pe scară”.

- B.E.: „Și eu am fost trimis o dată la izolare 3 zile pentru motivul că am tăiat trei porumbi (...). Toți deținuții eram supuși unor măsuri represive, inumane și de o cruzime și o ferocitate extremă, constând în special, în izolare, unde primeam drept hrană doar un turtoi de mămăligă”.

- C.I.: „Într-una dintre zile a trecut pe lângă grupul meu F.I. împreună cu alte persoane și întrucât nu m-am ridicat imediat să îl salut, acesta m-a sancționat cu 7 zile de izolare, cu lanțuri la picioare, cu mâncare la 3 zile, două zile primeam numai apă și sare, iar a treia zi mâncare, dar redusă la jumătate”.

- M.I.: „M-am dus cu D.A. să vedem barăcile unde erau inapții și distroficii (...) ne-am speriat deoarece în interior erau oameni foarte slabi, parcă erau schelete care abia mai puteau vorbi și ne cereau apă. Doar aceste două categorii de deținuți primeau medicamente și doar o dată la 3-4 zile, restul deținuților politici nu primeam medicamente”.