Percheziții DNA la Primăria Ghimbav şi la casa primarului Toma Dorel

Data publicării:
casa prima ghimbav

DNA pare să fi prins forţe proaspete, după o perioadă lungă de linişte mediatică, cât a durat tot scandalul din jurul revocării procurorului şef cerută de Ministerul Justiţiei.

Au fost mai multe acţiuni ale procurorilor. Au făcut percheziţii la Primăria Ghimbav şi la casa primarului Toma Dorel.

Suspiciunea este că acesta ar fi luat mită de la mai mulți oameni de afaceri din județul Olt, pentru încredinţarea unui contract de furnizare a mobilierului urban în Ghimbav.

Oferta a fost supraevaluată, spun anchetatorii, iar prejudiciul ajunge la 18 milioane lei. Este vorba despre un contract mai vechi care a fost verificat în trecut şi de Curtea de Conturi. Neregulile au fost sesizate de atunci, dar până acum nu au fost luate măsuri.

Procurorii au avut treabă şi la Galaţi. Luigi Marius Ciubrei, şeful Administrației Porturilor Dunării Maritime a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită în urma unui flagrant.

El este acuzat că ar fi cerut bani pentru a face angajări la compania pe care o conduce. Ciubrei, ajutat de un complice, a cerut şi chiar a primit 1.700 de euro de la persoane cărora le-a promis că le va angaja pe posturile de mecanic şi marinar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri