Percheziţii DNA la Spitalul de Urgenţă din Deva

Data publicării:
spital6

Percheziţii la Spitalul de Urgenţă din Deva. Din primele informaţii, procurorii ridică mai multe documente. Actele ar avea legătură cu achiziţiile făcute din 2013 şi până în prezent.

Actele solicitate de DNA Alba Iulia vizează organizarea concursurilor de ocupare a posturilor scoase la concurs și achizițiile desfășurate în perioada 2013-2017.

Doi ofițeri din partea DNA Alba Iulia au venit la sediul spitalului și au cerut dosarele legate de concursurile organizate de instituție începând cu anul 2013 și până în prezent. De asemenea, au fost solicitate dosarele pentru procedurile de achiziție din intervalul 2013-2017”, a declarat Livia Oros, managerul interimar al instituției, potrivit Agerpres.

Spitalul Județean de Urgență Deva a fost condus, în perioada 2012-2016 de către Călin Laza. Potrivit sursei citate, el a afirmat că în acest interval au fost efectuate mai multe controale, fără să fie constatate nereguli în activitatea instituției.

„Am avut mai multe controale în perioada menționată. Am avut audit și verificări ale Corpului de Control de la Consiliul Județean Hunedoara (instituția care coordonează activitatea spitalului, n.r.). Nu au fost constatate probleme în activitatea spitalului”, a spus Călin Laza.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...