Percheziţii la o primărie din Prahova şi la domiciliul primarului, într-un dosar privind fraudarea alegerilor locale

Data publicării:
buletine de vot

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti efectuează, miercuri, 18 percheziţii într-un dosar privind o posibilă fraudare a rezultatului alegerilor locale din septembrie 2020 din comuna Ciorani, descinderile vizând inclusiv sediul primăriei şi casa primarului, au declarat surse judiciare.

Potrivit surselor menţionate, 15 percheziţii au loc în comuna Ciorani, inclusiv la sediul primăriei şi la domiciliul primarului, Marin Voicu, alte trei având loc în municipiul Ploieşti.

Ancheta în acest dosar vizează o posibilă fraudare a rezultatului alegerilor locale din septembrie 2020, care ar fi avut loc chiar în ziua votului.

Anterior, la data de 1 martie, Parchetul de pe lângă Judecătoria (PJ) Mizil a transmis un comunicat în care informa că procurorii fac cercetări într-un dosar privind sustragerea buletinelor de vot de la alegerile locale organizate în septembrie 2020 în comuna prahoveană Ciorani, cu privire la acest scrutin existând suspiciuni de fraudare a votului.

Potrivit anchetatorilor, buletine de vot ar fi fost furate în seara zilei de 8 februarie

Potrivit comunicatului, buletinele de vot erau depozitate în arhiva Judecătoriei Mizil, care funcţionează într-o clădire proprietate a Primăriei Mizil, acestea fiind furate în seara zilei de 8 februarie, informează Agerpres.

Organele de cercetare penală au fost sesizate asupra acestui aspect la data de 23 februarie, iar ancheta în acest dosar vizează săvârşirea faptelor de violarea sediului profesional şi sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară.

Conform sursei citate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil face cercetări in rem într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, existând suspiciuni cu privire la faptul că, la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020 organizate în Ciorani, s-au falsificat înscrisuri cu privire la rezultatul alegerilor.

 

 

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Micile obiceiuri care îți pot aduce mii de euro în plus la pensie. Ce fac diferit oamenii care reușesc să...
Newsweek
Topul pensiilor serviciu în România: magistrații: 25.000 lei, parlamentari: 6.300 lei, aviatorii: 13.000 lei
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
De ce dorm câinii atât de mult? Un medic veterinar explică adevăratul motiv și semnele care ar trebui să te...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...