Plângere penală la Parchetul ICCJ cu privire la situaţia de la DNA Ploieşti

Data actualizării: Data publicării:
logo DNA Ploiesti agerpres 06.08
Foto: Agerpres

Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului General face cercetări într-o cauză penală constituită ca urmare a înregistrării unei plângeri penale şi care vizează aspectele prezentate de către posturile de televiziune Antena 3 și România TV în legătură cu situaţia de la DNA Ploieşti.

„Ca urmare a solicitărilor mass-media de a prezenta un punct de vedere în legătură cu relatările jurnalistice referitoare la o serie de aspecte vizând activitatea unor procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura Teritorială Ploieşti, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să comunice următoarele: Secţia de urmărire penală şi criminalistică efectuează cercetări într-o cauză penală constituită ca urmare a înregistrării unei plângeri penale şi care vizează aspectele prezentate de către mass-media”, anunţă Parchetul ICCJ, potrivit News.ro.

Totodată, Inspecţia Judiciară – din oficiu şi la solicitarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii – face verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare cu privire la aceleaşi aspecte.

„Conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are deplină încredere că atât investigaţia penală cât şi verificările prealabile vor fi efectuate cu profesionalism şi vor elucida aspectele semnalate în mass-media”, precizează instituţia.

Antena 3 a difuzat, duminică seară, o înregistrare cu fostul deputat PSD Vlad Cosma, care susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea de la DNA Ploieşti ar fi încercat să facă dosare în baza unor „probe fabricate” pe numele unor politicieni şi oameni de afaceri, între care Sebastian Ghiţă. Vlad Cosma a susţinut, de asemenea, că şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, i-ar fi cerut să modifice documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar. 

Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, a susţinut luni o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de fabricare şi plantare de probe lansate de fostul deputat. Onea a spus că DNA Ploieşti nu a falsificat niciodată probe şi a respectat întotdeauna legea. Procurorul a afirmat că procurorii structurii pe care o conduce au fost avertizaţi de persoane din anturajul lui Vlad Cosma că va urma un atac, ceea ce s-a şi întâmplat, dar nu vor ceda presiunilor, chiar dacă acestea sunt din ce în ce mai agresive. Şeful DNA Ploieşti a precizat că chiar astăzi a solicitat Inspecţiei Judiciare (IJ) să facă verificări, fiind în joc reputaţia procurorilor.

Pe același subiect

Important de reţinut după întreruperea vizitei lui Toader în Japonia

Tudorel Toader se întoarce de urgență în țară

Codrin Ștefănescu îi dă un ultimatum ministrului Justiției: „Fie ia măsuri foarte radicale, fie își depune mandatul”

Scandalul DNA - Antena 3 - RTV. Toader: „Nu are sens să așteptăm Inspecția Judiciară”

CTP, despre adevărata miză a scandalului DNA-Antena3-RTV

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri