Planul lui Kovesi la Parchetul European, trimis europarlamentarilor care o vor audia

Data actualizării: Data publicării:
kovesi audiere parchet iesire inquam octav ganea 20190215144530_OGN_3193-01
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Laura Codruța Kovesi a trimis o scrisoare Comisiei LIBE din Parlamentul European, acolo unde se va da, pe 26 februarie, unul dintre voturile decisive pentru viitorul șef al Parchetului European (EPPO).

kovesi audiere parchet iesire inquam octav ganea 20190215144530_OGN_3193-01
Laura Codruța Kovesi a trimis o scrisoare Comisiei LIBE din Parlamentul European, acolo unde se va da, pe 26 februarie, unul dintre voturile decisive pentru viitorul șef al Parchetului European (EPPO). FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Laura Codruța Kovesi arată, într-o scrisoare obținută în exclusivitate de Europa Liberă, pe care fosta șefă a DNA a trimis-o Comisiei LIBE înainte de votul pentru postul de Procuror-Șef European, că se așteaptă la apariția unor conflicte între nivelul național și cel european, în ce îi privește pe procurorii delegați la EPPO.

Kovesi este însă preocupată și de imaginea viitoarei instituții de parchet european, după cum arată ea în rândurile adresate europarlamentarilor din Comisia LIBE, în care răspunde la trei întrebări generice despre planurile sale la șefia EPPO. Astfel de scrisori, însoțite de CV și de scrisoare de intenție, au fost trimise și de ceilalți doi candidați la postul de procuror-șef european, care provin din Germania și Franța.

EPPO trebuie să se bucure de o înaltă încredere publică”, scrie Laura Codruța Kovesi, care a fost pusă sub urmărire penală în România chiar în timpul procedurii de selecție a șefului Parchetului European, la care ea este clasată pe primul loc de către comisia de selecție, alcătuită din experți europeni.

„Oamenii așteaptă rezultate palpabile și rapide, în timp ce toate punerile sub acuzare vor trebui validate de judecători, într-un proces care poate dura câțiva ani.

Dincolo de obligațiile instituționale de raportare, stabilite în regulamentul EPPO, gestionarea comunicării cu publicul și explicarea activității noastre va trebui făcută cu cea mai mare grijă și ținând cont de adevărata anvergură pan-europeană a EPPO. Pentru a câștiga credibilitate și a menține încrederea, este esențial ca EPPO să acționeze mereu cu deplin respect pentru restricțiile procedurale și pentru drepturile fundamentale ale persoanelor anchetate. Aceasta va fi, de asemenea, cheia pentru a obține condamnări în instanțele naționale”, scrie Laura Codruța Kovesi în scrisoarea sa către Comisia europarlamentară LIBE.

Laura Codruța Kovesi își exprimă îngrijoarea, în scrisoarea respectivă, cu privire la modul de lucru cu procurorii europeni delegați la EPPO de către fiecare stat membru, în sensul că aceștia vor trebui să își împartă munca între țara din care provin și EPPO.

Kovesi subliniază în scrisoarea sa în care își prezintă planul de management al EPPO, că este nevoie de o comunicare foarte eficientă între autoritățile naționale și cele de la EPPO. În condițiile politice actuale, în care Guvernul României nu o susține pe Kovesi pentru acest post, este greu de întrezărit o asemenea realitate.

Continuarea AICI

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri