PNL și USR au sesizat CCR în legătură cu modificarea Codului de procedură penală

Data publicării:
Curtea Constitutionala_ccr (3)

PNL şi USR au depus, joi, la Curtea Constituţională a României (CCR), sesizarea asupra proiectului de modificare a Codului de procedură penală.



"Noi, PNL, împreună cu USR sesizăm Curtea Constituţională a României privitor la legea de modificare a Codului de procedură penală. Această lege este o adevărată lege a favorizării infractorului pentru că prin sutele de amendamente pe care le-au formulat cei din PSD-ALDE şi pe care le-au trecut prin vot nu veţi găsi nici măcar un amendament care să arate că se preocupă în vreun fel de protejarea drepturilor şi libertăţilor a intereselor legitime ale părţilor vătămate, ale tuturor cetăţenilor de bună credinţă", a afirmat deputatul liberal Ioan Cupşa la Parlament.

El a susţinut că în acest proiect există peste 50 de articole neconstituţionale, neclare, iar unele "aproape de necitit".

"În egală măsură, există texte normative care sunt contradictorii sau care vădesc un paralelism legislativ, care încalcă legea, care reglementează felul în care noi, cei de aici, din Parlament, să legiferăm", a arătat Cupşa.

Liberalul a mai susţinut că în modificările aduse Codului de procedură penală, majoritatea parlamentară a fost preocupată ca mijloacele de probă să fie tot mai greu de obţinut, astfel încât magistraţii să se poată pronunţa tot mai greu.

El a adăugat că modificările afectează şi normele de drept procedural.

"Nu putem vorbi de un proces echitabil în măsura în care doar drepturile şi libertăţile infractorului sunt vizate de aceste modificări şi nicidecum cele ale părţii vătămate, a părţii civile constituită în cauză", a spus Cupşa.

Liberalul şi-a exprimat încrederea că CCR va admite sesizarea de neconstituţionalitate.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri