Poeții și prozatorii închisorilor de azi: Adrian Năstase, Sorin Ovidiu Vântu, Marius Petcu, Florentin Scalețchi

Data publicării:
carti nastase

Adrian Nastase a scris după gratii trei cărţi. Potrivit legii, acesta a obţinut o reducere a pedepsei cu 105 zile. Fostul premier a abordat în cărţile sale teme din politica internă şi internaţională. Familia i-a organizat lansări cu fast la care au participat sute de invitaţi.

Ne-am uitat împreună pe poze, am văzut participanţii, am vorbit despre ei. S-a bucurat când a văzut atâta lume. E pregătit pentru toate variantele”, spunea Andrei Năstase, fiul fostului premier, evocând momentul lansării unei cărți de-ale tatălui său.

Corneliu Iacobov, condamnat la șapte ani de închisoare pentru prejudicierea RAFO Oneoti, a publicat o analiză economică în revista penitenciarului: „Armaghedonul economic din Comunitatea Europeană”.

„Românii trebuie să înţeleagă că lumea în care trăim astăzi este o lume a învingătorilor şi nu o lume a învinşilor, să înţeleagă că nimeni nu ne va oferi nimic gratis şi că supravieţuirea noastră în comunitatea europeană depinde numai de noi”, a scris Iacobov în revista „Încercări”.

(Corneliu Iacobov)

Alți deținuți celebri s-au apucat de poezii. Fostul lider de sindicat Marius Petcu, condamnat la șapte ani de închisoare pentru corupție, a scris opt. Într-una dintre ele vorbește despre principii și onoare:

„Gânduri libere"

autor: Marius Petcu

 „(...) Cu gândul ăsta clipele trec greu,

Cum de-au lăsat principii şi onoare,

În ce să cred eu azi şi mâine oare

Cum să privesc oglinda şi să fiu tot eu?"

(sursa: revista „Încercări'')

La fel a facut și Florentin Scalețchi, fost președintele al unei organizații de protecție a drepturilor omului. Și el a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare pentru corupție.

„Împreună"

autor: Florentin Scaleţchi

„Singur în celulă, cu viaţa mea în care

Înmuguresc

Lacrimile primăverii,

Visele îmi sunt libere,

Gândurile la fel.

Dar ele nu pot umbla

Fără mine prin lume"

(sursa: revista „Încercări'')

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, aflat după gratii pentru favorizarea infractorului, a scris o carte pe care a numit-o „România - studiu comparativ între trei epoci consecutive: comunism, tranziţie şi perspectivele comunitare". Pentru acestă lucrare pedeapsa i-a fost redusă cu 30 de zile. Sorin Ovidiu Vântu a fost acuzat însă în presă că a plagiat şi că a copiat paragrafe întregi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri