Predoiu: Prin adoptarea Legilor Justiției sunt atinse obiectivele MCV. Asigură un cadru legislativ „perfect în linie cu standardele UE”

Data actualizării: Data publicării:
Cătălin Predoiu
Cătălin Predoiu, ministrul Justiției. Foto: gov.ro

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri că prin adoptarea Legilor justiţiei sunt atinse obiectivele din Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) şi că aceste legi asigură un cadru legislativ „perfect în linie cu standardele europene”.

„Aş îndrăzni să spun că este un cadru normativ superior chiar altor legi similare din spaţiul juridic european. Dar, în orice caz, nu e cu nimic mai prejos şi de aceea cred că nu greşesc dacă spun că obiectivele din Mecanismul de Cooperare şi Verificare sunt atinse prin această adoptare a celor trei legi. Mulţumesc încă o dată pentru tot sprijinul acordat şi de coaliţie, şi de dvs şi de domnul preşedinte. E un rezultat al unei munci de echipă”, a precizat ministrul, în debutul şedinţei de Guvern.

Predoiu a menţionat că Legile justiţiei reprezintă rezultatul unei munci colective şi al unui „suport politic fără rezerve” din partea coaliţiei, conform Agerpres.

„Fără acest suport, fără sprijinul parlamentarilor din partidele care formează coaliţia de guvernare, aceste legi nu ar fi trecut, evident, de Parlament şi cred că e important de subliniat acest lucru. Este, cred, un mesaj şi pentru puterea judecătorească, şi anume faptul că atât Executivul, cât şi Legislativul, care au fost impregnate de această voinţă politică a coaliţiei, au luat foarte în serios problematica justiţiei la un nivel european şi au asigurat, prin această adoptare a celor trei legi, un cadru legislativ perfect în linie cu standardele europene”, a spus el.

La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a declarat că prin adoptarea Legilor justiţiei a fost îndeplinit încă un jalon din PNRR.

„Noile Legi ale justiţiei pun bazele modernizării sistemului judiciar şi, de asemenea, a Statutului magistraţilor şi a Consiliului Suprem al Magistraturii. Este un demers prin care justiţia din România se aliniază la valorile şi principiile justiţiei europene şi îi consolidează independenţa”, a spus el.

În context, premierul a reamintit că marţi a fost aprobată în plenul Parlamentului European rezoluţia privind aderarea României la spaţiul Schengen.

„Este o confirmare binevenită a faptului că România a parcurs etapele tehnice şi îndeplineşte cerinţele necesare pentru a aparţine acestui spaţiu de liberă circulaţie. Apreciez că intrarea României în spaţiul Schengen ar însemna o Românie mai integrată în Uniunea Europeană, o Românie mai aproape de valorile europene, un demers care va creşte valoarea democraţiei în ţara noastră şi, desigur, un demers care va îndepărta întrebările legate de rolul şi locul nostru în Uniunea Europeană”, a spus premierul Ciucă.

Plenul Senatului a adoptat luni, în calitate de for decizional, legile justiției - proiectul de lege privind organizarea judiciară, proiectul legislativ privind Statutul judecătorilor şi procurorilor şi proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Premierul Nicolae Ciucă a arătat că legile vor merge spre promulgare la Cotroceni, iar USR, care a votat împotriva pachetului, a anunțat că le va ataca la Curtea Constituțională.

Premierul Nicolae Ciucă spunea că, după ce Parlamentul aprobă noile legi ale justiţiei, în noiembrie autorităţile de la Bucureşti se aşteaptă la un raport pozitiv pentru ridicarea MCV din partea Comisiei Europene.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri