Prejudiciu majorat la 70 de milioane de euro în dosarul ANRP 3 

Data publicării:
dosare instanta crop mediafax

Omul de afaceri Horia Simu e arestat pentru complicitate la abuz în serviciu după ce, la începutul lui 2008, în doar două luni, a reuşit să obţină 128 de milioane de euro despăgubiri de la stat pentru un teren care nu putea fi retrocedat în natură. A dat lovitura, pentru că anterior cumpărase drepturile litigioase cu 1,5 milioane de euro.

Suprafaţa de aproape 10 hectare se află în sectorul 6 al Capitalei. Numai că până la recunoaşterea dreptului de proprietate, pe teren s-au construit locuinţe şi fabrici, aşa că retrocedarea în natură era imposibilă, motiv pentru care omul de afaceri a cerut şi a obţinut despăgubiri sub formă de acţiuni la Fondul Proprietatea.

Un expert acreditat de Ministerul Justiţiei a evaluat terenul, iar rezultatele arată că suprafaţa valorează aproximativ 70 de milioane de euro. Cu aproape 25% mai mult decât prejudiciul calculat iniţial de un specialist al DNA. Dacă dosarul se va încheia cu o condamnare, prejudiciul va trebui plătit de acuzaţi. Beneficiarul principal este deja în arest de trei săptămâni.

Iar procurorii au ridicat la percheziţii aproape 200 de tablouri, bijuterii şi accesorii de lux.

Dosarul lui Horia Simu este al treilea caz care vizează despăgubiri supraevaluate acordate cu generozitate de stat unor persoane privilegiate. În primul dosar, cel în care este judecată fosta şefă DIICOT, Alina Bica, prejudiciul este de 61 de milioane de euro. Acuzaţiile au fost însă respinse de principala protagonistă de cazului.

Al doilea caz, cel care îl viza, printre alţii, pe fostul preşedinte al ANI, Horia Georgescu, contabilizează un prejudiciu de aproape 85 de milioane de euro.

Şi în acest ultim caz, prejudiciul a crescut cu 10 milioane de euro în timpul anchetei, după refacerea expertizei.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri