Premierul Ponta sare în apărarea lui Dan Șova

Data publicării:
victor ponta si dan sova - fb

FOTO: Facebook

Victor Ponta a refuzat să comenteze, la un post de televiziune, dosarele DNA în care apar nume importante din politică sau afaceri. A spus totuşi că nu înţelege de ce procurorii cer neapărat permisiunea pentru arestarea fostului ministru al transporturilor Dan Şova.

„Mă enervează persistenţa cu care propaganda îi prosteşte pe oameni. S-a împiedicat justiţia în cazul Dan Şova. Nu s-a împiedicat, pentru că toţi parlamentarii pot fi trimişi în judecată fără să se ceară aprobarea Parlamentului. Dacă omul vrea să fie trimis în judecată şi eu vin şi spun: Nu vreau să te trimit în judecată, vreau să te arestez!, sigur că nu înţeleg aceste lucruri, dar nu le pot comenta şi este mai bine să nu le comentez eu”, a declarat premierul la Antena 3.

Premierul a mai spus că imaginea României ca una din cele mai corupte țări ale Uniunii Europene este întreţinută artificial, pentru a fi păstrat mecanismul de supraveghere asupra justiţiei.

Din pacate in Romania nu vom putea progresa cat timp se practica manipularea si minciunile cele mai grosolane si...

Posted by Victor Ponta on Sunday, April 19, 2015

Motivaţia că la noi ai voie să faci nişte lucruri pentru că noi suntem mai răi este o explicaţie gen Monica Macovei: Nouă ne trebuie MCV pentru că suntem răi! Te promovezi în străinătate vorbind de rău şi spunând că românii trebuie trataţi altfel pentru că sunt periculoşi. Am fost în Italia de exemplu şi ştiu că este corupţie, Slavă Domnului, şi în Italia”, a spus Victor Ponta.

Șeful executivului susține că argumentele în baza cărora este păstrat Mecanismul de Cooperare şi Verificare în cazul României sunt valabile şi pentru toate celelalte state ale Uniunii Europene. 

Un punct de vedere similar l-a exprimat și ministrul justiției, Robert Cazanciuc, în emisiunea „Imparțial” de la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri