Preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, a fost arestat preventiv

Data publicării:
dan radu rusanu 5514610-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu-5

Dan Radu Ruşanu a fost pus sub urmărire penală, săptămâna trecută, în dosarul Carpatica Asigurări, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu, mai exact ar fi favorizat un asigurator în dauna altora de pe piaţă.

În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal, printre alţii, Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu. Ea este acuzată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

În acelaşi dosar, anchetatorii solicită de asemenea aprobarea Parlamentului pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, fostul ministru al Finanţelor, suspectat şi el de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat. Anchetatorii spun că el a iniţiat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru a favoriza interesele Societăţii de Asigurări Carpatica. Daniel Chiţoiu spune că „nu este vinovat nici măcar 0,0001%”: „Am aflat din presă că a fost solicitată Camerei Deputaţilor avizarea începerii urmăririi penale împotriva mea. (...) Consider că acest lucru este un abuz privind anchetarea mea”, a declarat fostul ministru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Profeția făcută acum patru ani de „Noul Nostradamus” care ar fi devenit realitate. Ce a prezis în 2022 despre...
Digi FM
Eva Mendes a împlinit 52 de ani, iar Ryan Gosling i-a pregătit o surpriză uriașă. „S-ar putea să mă găsiți în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elvis Presley, de la celebritate absolută la decădere. Ce ar fi produs „prăbușirea” lui: „I-a fost greu să...
Film Now
Cillian Murphy și-a dorit un actor anume în rolul fiului personajului său, în filmul „Peaky Blinders”: El...
Adevarul
Cum l-a atras Israelul pe Ali Khamenei într-o capcană mortală. Dezvăluiri din culisele asasinării...
Newsweek
Peste 30 de ani de muncă și o pensie care abia îi ajunge pentru facturi. Poate pensionarul cumpăra vechime?
Digi FM
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: "Mă simt binecuvântată că port acest nume"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Daniel, fiul lui Liam Neeson, după ce a fost supus unei intervenții pe cord: Am tras lozul scurt, nu trăiți...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii