Preşedintele CJ Cluj a fost reținut. Horea Uioreanu este acuzat de corupție

Data publicării:
horea uioreanu captura

 

Actualizare 21.52. Președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat de luare de mită.

Omul de afaceri Vasile Pogăcean, care i-ar fi dat 174.500 lei lui Horia Uioreanu, a fost reţinut, a anunţat DNA într-un comunicat.

Dosarul în care cei doi sunt urmăriți penal, alături de mai multe persoane, este legat de alocarea unor fonduri de la bugetul Consiliului judeţean Cluj pentru plata unor contracte finanţate de instituţia judeţeană și pentru încheierea de noi contracte sau acte adiţionale la acestea, pentru organizarea de licitaţii trucate, arată un comunicat al DNA.

În perioada aprilie 2013-mai 2014, Horea Uioreanu i-ar fi cerut lui Vasile Pogăcean 693.224 lei, adică 15% din sumele alocate de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri.

După ce a primit, în avans, o primă tranşă de 40.000 lei, Horea Uioreanu a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alocarea de fonduri bugetare unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune, potrivit procurorilor.

Aşadar, pentru anul 2013, SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totală de 3.174.000 lei.

Pentru anul 2014, potrivit celor convenite între preşedintele CJ Cluj Uioreanu Horea Dorin şi omul de afaceri Pogăcean Vasile, pentru lucrări realizate de SC Sinai în comunele Bonţida şi Fizeşul Gherlii au mai fost alocate, în mod preferenţial, fonduri de la bugetul Consiliului Judeţean Cluj în cuantum total de 1.447.497 lei, se arată în comunicatul procurorilor.

În perioada aprilie 2013-mai 2014, omul de afaceri i-ar fi dat lui Horea Uioreanu suma totală de 174.500 lei.

Procurorii DNA au făcut astăzi percheziţii la mai multe adrese din judeţul Cluj, printre care şi la Consiliul Judeţean, în acest dosar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri