Președintele ÎCCJ:„Nu pot să admit ideea că un magistrat ar putea da o declarație care contravine unei realități obiective”

Data publicării:
LIVIA STANCIU CROP

„Dacă se doresc a fi efectuate verificări, să se înceapă cu persoana mea. Nu pot să admit ideea că un magistrat ar putea să-și permită să dea o declarație în care să susțină un lucru care contravine unei realități obiective”, a spus Livia Stanciu.

Declarația sa vine după ce judecătorul Horaţius Dumbravă a propus, în cadrul şedinţei de plen de marţi, ca preşedintele Klaus Iohannis să medieze o următoare şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii, în care să fie abordat subiectul implicării Serviciului Român de Informaţii în actul de justiţie.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a cerut, în 18 mai, Consiliului Superior al Magistraturii să apere independenţa justiţiei şi a magistraţilor în faţa suspiciunii că SRI se implică în actul de justiţie, conform unui comunicat de presă al UNJR.

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a spus că legea nu permite existența unor agenți sub acoperire în rândul magistraților.

„Pe de altă parte, orice suspiciune trebuie verificată. Nu putem lăsa să planeze asupra magistraților asemenea tipuri de suspiciuni”, a adăugat el.

În ședința de astăzi, Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a fi făcute verificări cu privire la posibila afectare a independenţei justiţiei şi magistraţilor de către Serviciul Român de Informaţii.

Astfel, inspectorii judiciari urmează să stabilească dacă a fost încălcată independenţa actului de justiţie în urma afirmaţiilor şefului Direcţiei juridice a SRI, Daniel Dumbravă, care a spus că instanţele de judecată sunt „câmp tactic” pentru SRI şi că „în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Renunțarea la moștenire în favoarea cuiva. Acte necesare şi condiţii
Digi FM
De ce a ales Raluca Moroșanu să vorbească în cadrul conferinței de la Curtea de Apel. Judecătoarea, într-un...
Pro FM
Ce avere are Inna, la doar 37 de ani. Artista deține o proprietate care costă peste un milion de dolari
Film Now
Regizorul american Rob Reiner soția sa, uciși în propria casă. Fiul lor este primul pe lista de suspecți
Adevarul
Primii români care au avut curajul să strige „Jos Ceaușescu”. Revolta anticomunistă care a prefigurat...
Newsweek
Beneficiu la pensie, prelungit pentru toți pensionarii încă un an. Documentele se distribuie în decembrie
Digi FM
Usha Vance răspunde zvonurilor despre căsnicia cu JD Vance, într-un interviu rar: "Sunt lucruri din viața de...
Digi World
Beneficii surprinzătoare ale bradului natural în casă. De ce este o variantă ecologică mai prietenoasă decât...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
George Clooney, decizie radicală după o discuție cu soția sa, Amal. A spus totul fără jenă: „Nu mai sărut...
UTV
Trailerul Street Fighter a apărut la The Game Awards 2025. Jason Momoa și 50 Cent fac parte din distribuție