Preşedinţia: Ambasadorii statelor membre UE, îngrijoraţi de modificările Codului de procedură penală

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis tribuna presidency

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și-au manifestat îngrijorarea cu privire la modificările Codului de Procedură Penală care au fost adoptate de către Parlamentul României, transmite Preşedinţia, într-un comunicat de presă.

Îngrijorările au fost exprimate în cadrul întâlnirii pe care Klaus Iohannis a avut-o azi cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București.

"În cadrul reuniunii, ambasadorii statelor membre ale Uniunii și-au manifestat îngrijorarea cu privire la modificările Codului de Procedură Penală care au fost adoptate de către Parlamentul României. În opinia acestora, în măsura în care aceste modificări vor intra în vigoare, cooperarea în domenii precum judiciar și polițienesc între România și celelalte state membre va fi afectată. De asemenea, vor exista serioase semne de întrebare cu privire la garanțiile oferite de statul român referitoare la utilizarea corectă a fondurilor europene de care beneficiază țara noastră.

În cadrul discuțiilor referitoare la evoluțiile din plan intern, Președintele României s-a referit la nevoia de consolidare a democrației și a statului de drept, ca elemente esențiale pentru parcursul viitor al țării noastre.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că va urmări în continuare obiectivul major asumat încă de la începutul mandatului său, de garantare a independenței justiției și continuare a luptei împotriva corupției. Președintele României a exprimat convingerea că cetățenii români merită legi pragmatice care să contribuie la consolidarea independenței justiției și să garanteze funcționarea statului de drept, în conformitate cu valorile europene", a comunicat Preşedinţia.

În cadrul întâlnirii organizate de Ambasada Republicii Bulgaria, țară care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2018, au fost discutate temele aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din 28-29 iunie a.c., precum migrația, securitatea și politica de apărare a Uniunii Europene, viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021-2027 și relațiile externe ale Uniunii. Totodată, a fost abordată și viitoarea Președinție română a Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri