Primăria Capitalei anunță că este executată silit. Gabriela Firea cere Guvernului sistarea procedurii pe durata stării de urgență

Data publicării:
firea-coafata-fb
Foto: Facebook/Gabriela Firea

Primăria Capitalei a informat, duminică seara, că este executată silit şi trebuie să plătească aproape 3,8 milioane de euro în baza unei hotărâri a instanţei pentru o expropriere din 2010, iar în acest context, primarul general Gabriela Firea solicită Guvernului sistarea executărilor silite pe bugetele UAT-urilor pe durata stării de urgenţă, arătând că banii Primăriei sunt direcționați cu precădere către criza din sănătate.

Este vorba despre o parte din datoria pe care Primăria București o are către omul de afaceri Costică Constanda, după ce a pierdut definitiv procesul legat de retrocedarea unui teren din Parcul Bordei. Totalul datorat e de 115 milioane de euro, iar acum Primăria este executată silit pentru suma de 3,8 milioane de euro.

Primăria Capitalei precizează într-un comunicat că a fost înştiinţată vineri, 27 martie, că este executată silit şi are de plătit suma de aproximativ 3,7 milioane de euro şi 500.000 de lei, sume care trebuie achitate în baza unei hotărâri a instanţei referitoare la o expropriere din 2010.

„Solicit Guvernului să emită un act normativ care să prevadă sistarea executărilor silite pe bugetele UAT-urilor, pe perioada stării de urgenţă, având în vedere faptul că toate primăriile din România îşi concentrează resursele pentru combaterea răspândirii coronavirusului. Mai mult, în acest moment activităţile generatoare de venituri, atât la nivel naţional, cât şi local, sunt reduse, iar resursele bugetare alocate Municipiului Bucureşti de la bugetul de stat sunt insuficiente”, a declarat Firea.

Ea a spus că Primăria Capitalei este una din instituţiile care se implică total pentru rezolvarea acestei crize de sănătate. „Am alocat sume importante pentru aprovizionarea spitalelor şi asigurarea protecţiei personalului medical, pentru asigurarea unei mese calde pentru persoanele cele mai expuse riscului de marginalizare socială, precum bătrânii de peste 65 de ani şi oamenii străzii şi asigurarea serviciilor edilitare (încălzire, transport public). La acestea se adaugă şi plata stimulentelor financiare destinate categoriilor sociale vulnerabile, care, numai pentru luna martie, sunt în valoare de peste 8 milioane de euro!”, a afirmat Firea.

Edilul a mai explicat că Primăria Capitalei, ale cărei resurse financiare sunt redirecţionate, în mare parte, către măsuri de combatere a răspândirii coronavirusului şi asigurarea protecţiei personalului medical, trebuie să plătească datorii însemnate rezultate din procese iniţiate cu mulţi ani în urmă. Aceste sume vor fi achitate eşalonat, însă sunt sume mari care, în această perioadă atât de dificilă, sunt aproape imposibil de achitat, precizează PMB.

Potrivit deciziilor finale ale instanţelor de judecată, după mai bine de 16 ani de la deschiderea litigiilor, bugetul Primăriei Capitalei e grevat de datorii care trebuie plătite către Costică Constanda şi Creştin Vasile - Teodor. Astfel, Primăria Capitalei trebuie să-i plătească omului de afaceri Costică Constanda suma de peste 115 milioane de euro (pentru titlurile executorii, în bugetul pe anul 2020, a fost prevăzută suma de 100 de milioane de euro), iar lui Creştin Vasile - Teodor 22.755.415 euro.

„Conform legislaţiei în vigoare (OG 22/2002) creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora (...). Creanţele NU se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale, pentru care au fost înfiinţate”, menţionează PMB.

Conform sursei citate, mai mult decât atât, având în vedere decretul 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, autorităţile locale trebuie să se implice activ în asigurarea serviciilor medicale, sociale, menţinerea şi asigurarea unor măsuri de ordine şi siguranţă publică etc.

Totodată, conform decretului, la art. 6, s-a dispus în sarcina conducătorilor autorităţilor publice obligaţia de a respecta şi de a aplica toate măsurile stabilite prin decret şi prin ordonanţele emise de ministrul Afacerilor Interne. Deci, rezultă faptul că în contextul actual bugetul autorităţii publice trebuie să rămână la dispoziţia autorităţilor în aplicarea măsurilor pe care starea de urgenţă o impune, se mai argumentează în comunicatul transmis de către PMB.

Editare web: L.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ucraina, cadou cu artificii de ziua lui Vladimir Putin în Crimeea. Ce au...
Digi FM
Cine este Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță și cu ce se ocupă. Cei doi au fost împreună mai bine...
Pro FM
Mama lui Sean „Diddy” Combs, primele declarații despre acuzațiile care i se aduc fiului ei: „Pare un linșaj...
Film Now
Eva Longoria, criză de râs pentru că fiul ei nu se mai lăsa dus de pe covorul roșu. La costum, cu freza...
Adevarul
Explicațiile lui Toni Greblă cu privire la respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă de către BEC: „Nu se poate...
Newsweek
Se dau bani în plus la pensie pentru perioade asimilate și necontributive. Casa de Pensii anunță
Digi FM
„Așa vrei să conduci și țara?” Mircea Geoană, viral pe TikTok, după ce a fost ironizat pentru aptitudinile de...
Digi World
Cel mai nepotrivit moment al zilei pentru a mânca, dacă vrei dinți sănătoși. Fereastra de două ore în care...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine care a fost lăsat singur acasă. Imaginile surprinse de camera de supraveghere au devenit...
Film Now
Nicole Kidman, apariția care i-a îngrijorat pe fani. Actrița, mai slabă ca niciodată, la câteva săptămâni de...
UTV
Mario Fresh a confirmat despartirea de Alexia Eram. „A fost o decizie dificila pentru amandoi”