Primarul Dorin Florea, trimis în judecată pentru finanțarea ASA Târgu Mureș

Data publicării:
dorin floreaagerpres 7800464

 

Foto: Agerpres

ACTUALIZARE 14.30. Primarul a declarat, după anunțul DNA referitor la trimiterea sa în judecată, că de abia așteaptă să se termine procesul, având convingerea că toate demersurile administrației publice locale au fost făcute cu onestitate.

”Nu ai încotro decât să te duci să te aperi în instanță. Nu am ce comenta. Mie mi se impută de ce am semnat — nici nu e semnătura mea, ci este ștampila pusă pe un material care a intrat în Consiliul Local. Dacă CL îl respingea, nu era nimeni vinovat, dacă l-a aprobat e de vină primarul”, a mai spus edilul.


Dorin Florea, primar al municipiului Târgu Mureș la al patrulea mandat, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în dosarul privind finanțarea echipei de fotbal ASA Târgu Mureș.

”La data de 18 iulie 2013, inculpatul Dorin Florea, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș și ordonator principal de credite, și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative care interziceau alocarea de fonduri de la bugetul local către Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș, întrucât aceasta avea obligații de plată neonorate privind impozitele și taxele către stat, precum și contribuțiile către asigurările sociale de stat”, se arată în comunicatul DNA.

De la bugetul local s-au dus spre clubul de fotbal 7,5 milioane lei, sumă aferentă sezonului competițional 2013-2014, în condițiile în care datoriile acestuia către bugetul de stat se cifrau, la acel moment, la peste 3,5 milioane lei.

În dosar mai sunt implicați directorul economic al primăriei, Kiss Imola, șase funcționari din cadrul instituției, dar și președintele Asociației Sportive ”Fotbal Club ASA 2013”, Ioan Nucu Man. Acuzațiile sunt de abuz în serviciu, respectiv de complicitate la abuz în serviciu, deturnare de fonduri și spălare de bani.

Măsura sechestrului asigurător a fost dispusă asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin lui Man. Totodată, procurorii au dispus poprirea sumelor de bani deținute de către Asociația Sportivă „Fotbal Club ASA 2013” Tîrgu Mureș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri