Primul termen pe fond în dosarul Hexi Pharma

Data publicării:
hexi pharma digi24-6

Tribunalul București începe, joi, dezbaterile pe fond în dosarul în care compania Hexi Pharma a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a 340 de infracțiuni de înșelăciune, uz de fals (61 acte materiale), precum și pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, scrie Agerpres.

În dosar mai sunt judecați directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 de acte materiale) și participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, precum și Mihai Leva, șef de producție al companiei, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 acte materiale) și complicitate la participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

În iunie 2017, un judecător de cameră preliminară a constat legalitatea rechizitoriului întocmit de Parchetul General, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Potrivit Parchetului General, în perioada 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, SC Hexi Pharma CO SRL a indus în eroare reprezentanții a 340 de unități sanitare „prin prezentarea ca adevărată a unor calități mincinoase ale produselor proprii”, referitoare la concentrația substanțelor active și la eficiența biocidă, precum și prin utilizarea de mijloace frauduloase constând în etichete și alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinându-i în acest mod să încheie contracte de achiziție de produse biocide și pricinuindu-le o pagubă.

Totodată, în intervalul 12 octombrie 2012 - 9 martie 2016, Hexi Pharma CO SRL a folosit la Comisia Națională pentru Produse Biocide 61 de înscrisuri (fișe de prezentare ale produselor proprii, fișe cu date de securitate și declarații de substanță activă) în vederea obținerii avizului de plasare pe piață a produselor, documente conținând mențiuni necorespunzătoare adevărului.

Procurorii mai arată că, în intervalul 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, prin plasarea pe piața din România, la cvasitotalitatea unităților sanitare de dimensiuni mari din țară, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, Hexi Pharma CO SRL a înlesnit cu intenție nerespectarea de către membrii personalului medical de specialitate a măsurilor privitoare la prevenirea și combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase).

Din probatoriul administrat a mai rezultat că, în intervalul 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, Flori Dinu, în calitate de director general al Hexi Pharma, a coordonat activitatea de vânzări desfășurată de companie, asigurând plasarea pe piață la aproape toate unitățile sanitare de dimensiuni mari din România a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, înlesnind cu intenție nerespectarea de către membrii personalului medical de specialitate a măsurilor privitoare la prevenirea și combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase).

Flori Dinu mai este acuzată că, în intervalul 4 februarie 2014 — 9 martie 2016, a falsificat 49 de înscrisuri sub semnătură privată (fișe de prezentare ale produselor Hexi Pharma, fișe cu date de securitate și declarații de substanță activă), folosite de companie la Comisia Națională pentru Produse Biocide, prin atestarea cu semnătura sa a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în vederea obținerii avizului de plasare pe piață a produselor, documente conținând mențiuni necorespunzătoare adevărului, sub aspectul concentrației de substanțe active și al eficienței biocide.

Totodată, în perioada 14 iulie 2012 — 16 mai 2016, Mihai Leva, în calitate de șef de producție, a ajutat la plasarea pe piața din România, la unitățile sanitare de dimensiuni mari din țară, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid.

De asemenea, între 4 februarie 2014 și 9 martie 2016, Mihai Leva a falsificat 33 de înscrisuri sub semnătură privată, prin atestarea cu semnătura sa a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului (fișe de prezentare ale produselor Hexi Pharma și fișe cu date de securitate), din care cele 16 fișe cu date de securitate le-a și întocmit, documente folosite de companie la Comisia Națională pentru Produse Biocide, în vederea obținerii avizului de plasare pe piață a produselor, care conțin mențiuni necorespunzătoare adevărului, sub aspectul concentrației de substanțe active și al eficienței biocide.

Prejudiciul în acest dosar se ridică la 102 milioane lei, iar 132 de spitale s-au constituit părți civile.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate