Prințul Paul, actor în mai multe dosare

Data publicării:
printul paul facebook

Surse judiciare spuneau anul trecut că prinţul Paul si printesa Lia, ajutaţi de jurista lor şi pretinzând că ar fi moştenitori ai Casei Regale, ar fi încercat să obţină un teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din judeţul Suceava.

N-a fost singura revendicare a prinţului. Paul Lambrino a câştigat jumătate din terenul Institutului de Cercetare a Plantelor din Bucureşti.

Pe de altă parte, alte solicitări către Regia Patrimoniului Statului au fost respinse. E cazul unor imobile de pe domeniul Peleş, dar şi din Bucureşti, printre care sediul PDL din Aleea Modrogan, clădirea Clubului Sportiv Steaua sau curtea televiziunii naţionale.

De asemenea, în 2013, Înalta Curte a decis că Paul are dreptul la o bună parte din averea Familiei Regale, evaluată la peste 100 de milioane de euro.

Totodată, el a declarat că ar trebui să beneficieze de 62% din ceea ce i-a aparţinut Regelui Carol al II-lea, pentru că l-a moştenit şi pe Prinţul Nicolae, fratele acestuia.

Revendicări către RA-APPS

domeniul Peleş

sediul PDL din Aleea Modrogan nr. 1

sediul Clubului Sportiv Steaua Bucureşti

506 mp din curtea TVR

O altă dispută, de durată, a fost şi asupra apartenenţei la Casa Regală a României. Procesul a început în 1991 şi s-a încheiat în 2012, cu recunoaşterea lui Paul Lambrino ca moştenitor al lui Carol al II-lea, dar nu şi ca membru al Casei Regale. Toate aceste experienţe au fost povestite şi într-o carte.

„Nimeni nu are curajul să spună adevărul din istoria României. De aceea am făcut cartea asta, care spune adevărul despre Carol al II-lea”, spunea prințul Paul al României.

Pe numele său real Paul-Philippe de Hohenzollern, el este nepot pe linie paternă al regelui Carol al II-lea. Totuşi, Casa Regală a României nu l-a recunoscut niciodată drept moştenitor la tron pentru că tatăl său, Mircea, s-a născut dintr-o relaţie ilegitimă a Regelui Carol.

Citiți și Prințul Paul, executat silit pentru 4,7 milioane de lire sterline

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri