Proces de un milion de euro

Data publicării:
proces

Cristina Brebu, văduva victimei, spune că despăgubirea pe care o cere i se cuvine pentru că „s-a pierdut viața unui om, tată, soț. A fost mult pentru noi, era totul. Nu trebuia să se întâmple!”.

După ce femeia a vizitat locul accidentului, aceasta a constatat că „este nesemnalizat cum trebuie, iar el mergând în spatele unui coleg nu avea cum să observe acele alveole de calmare a traficului.”

Cristina Brebu are 40 de ani şi îşi creşte singură cei doi copii. Spune că a ajuns mamă singură din cauza unei greşeli a Companiei de drumuri. Soţul ei a murit anul trecut într-un accident pe Drumul Naţional 79, în apropiere de Oradea. Camionul pe care îl conducea s-a răsturnat după ce a lovit o construcţie făcută pentru a obliga şoferii să reducă viteza.

„Alveola este la 200 de metri în afara localităţii. Nu te aştepţi să o vezi şi, în al doilea rând, nu era luminată”, a declarat prin telefon Mircea Ursuţa, avocat.

Poliţiştii spun că accidentul în care a murit şoferul TIR-ului a fost provocat de viteză, dar că omul poate mai avea o şansă dacă nu dădea peste alveola aceea.

Silviu Popa, şeful biroului Drumuri Naționale de la Poliţia Rutieră Bihor, spune că „o cauză secundară avem - lipsa iluminatului public şi neîntreţinerea în permanență a semnalizării rutiere din zona acestor insule.”

Zeci de şoferi au făcut sesizări şi s-au plâns de construcţiile periculoase.

La ieşirea din localităţi nu ar trebui făcute bucle ca aceea, pentru că tot în conformitate cu legea trebuie să sporeşti viteza ca să degajezi traficul, nu să-l încurci. Sunt o piedică”, explică Ioan Şanta, instructor auto

Compania de Drumuri a modificat în cele din urmă bordurile prea înalte şi nu a vrut să comenteze nimic în legătură cu milionul de euro cerut ca daune de văduva şoferului.

Rezerva directorilor poate fi înţeleasă. Anul trecut, compania a plătit un milion de euro despăgubiri pentru o tânără care şi-a pierdut o mână într-un accident rutier.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri