Procesul ICA s-a terminat după șase ani. Mâine va fi anunțată data verdictului final. Dan Voiculescu riscă 10 ani de închisoare

Dan Voiculescu proces ICA final crop - Mediafax Foto-Octav Ganea

Lucrurile sunt foarte simple, eu sper să fie completul de judecată de bună credință și să judece corect. Dacă nu, eu sunt pregătit pentru orice, nu mi-e frică. În momentul în care într-o bătălie cu șeful statului care are toate pârghiile serviciilor secrete, lupta e grea. (...) Întotdeauna e bine să speri și intr-o achitare”, spunea Dan Voiculescu ieri dimineață.

Au fost cuvinte rostite de fondatorul PC când a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti. Părea resemnat şi parcă nu se grăbea să intre în sala de judecată. De altfel, a şi ratat începutul şedinţei. Procesul a început la ora 10:30. Avocatul lui Dan Voiculescu a fost primul la susţinerea pledoariei. Deşi magistraţii l-au rugat să fie concis şi să încheie în 20 de minute, Gheorghiţă Mateuţ a vorbit aproape trei ore. A început cu o cerere de schimbare a încadrării juridice din spălare de bani în tăinuire.

O modificare care atârnă greu în anii de închisoare - pedeapsa pentru spălarea de bani este de până la 10 ani, în vreme ce pentru tăinuire, pedeapsa s-a prescris în cazul lui Dan Voiculescu, anul trecut.

La ora 10:52, Gheorghiţă Mateuţ formulează o nouă cerere de recuzare a completului. A treia în ultimele 24 de ore. Motivul: „există suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor din complet e afectată. S-ar fi respins nejustificat o cerere esenţială care priveşte dreptul la apărare”.

Nici de data aceasta apărătorul nu a convins instanţa. Judecătorul a considerat cererea ca fiind inadmisibilă.

Dan Voiculescu a venit pregătit pentru astfel de momente tensionate. Din buzunar, nu i-a lipsit cutia cu bomboane. Ca un gentleman, le-a servit şi pe doamnele şi domnişoarele din jurul său.

„De mentă, de mentă”, le-a îndemnat el.

Gheorghiţă Mateuţ nu s-a lăsat descurajat. Şi-a continuat pledoaria. Rejudecarea dosarului - a fost următoarea cerere făcută magistraţilor. Partea civilă ar trebui să fie statul prin Ministerul Finanţelor, nu prin cel Agriculturii, a susţinut avocatul. Pe aceeaşi idee au mers şi ceilalţi apărători. Dan Voiculescu nu a mai avut însă răbdare să-i asculte. La ora 15:40, Dan Voiculescu clachează și cere aprobarea magistraţilor să îşi susţină ultimul cuvând. Dar aceştia i-au spus că trebuie să aştepte ca toţi avocaţii să îşi susţină pledoariile. Ca atare, fostul senator pleacă.

„Am spus că mă duc și eu să stau o jumătate de oră, o oră și mă întorc. Să vă dați frumos la o parte că mă întorc și stăm de vorbă, nu mai alergați după mine”, a spus el.

Ceilalţi 11 inculpaţi au rămas în sala de judecată. Unii, răpuşi de stres, oboseală şi căldură au şi aţipit în timpul şedinţei de judecată. Dan Voiculescu a revenit în sala de judecată la 19:15.

Procurorul cu talent la scris

După mai bine de o oră şi jumătate, la 20:53, fondatorul Partidului Conservator şi-a spus ultimul cuvânt în faţa magistraţilor. Într-un discurs care a durat 13 minute şi-a susţinut nevinovăţia şi a acuzat procurorii care s-au ocupat de anchetă.

„Rechizitoriul este incorect, nu se bazează pe nicio probă materială. Este o poveste făcută de procuror, e creată o naraţiune cu talent de scriitor, nu de procuror. Rechizitoriul e bazat pe falsuri, nu pe probe. (...) Unui inculpat, (procurorul Eva, n.r.) i-a arătat calculatorul, spunându-i: Uite ce a zis alt inculpat despre tine. Este o tehnică murdară. Întreaga urmărire penală s-a făcut în lipsa mea vreme de un an şi ceva, fără avocat, fără nimic. A derula o anchetă penală un an fără a interoga inculpatul, mi se pare ilegal, imoral şi incorect”, a acuzat Dan Voiculescu.

A urmat Gheorghe Mencinicopschi. Profesorul a susţinut că în meseria lui nu a avut nicio tangenţă cu contabilitatea sau alte meserii prin care ar fi putut înţelege dosarul. Fostul director al Institutului ICA a adus în discuţie meritele sale profesionale, decoraţiile primite de la statul român, dar şi starea sa de sănătate.

Cuvântul cel mai scurt l-a avut Sorin Pantiş. Ca toţi ceilalţi inculpaţi, el le-a cerut judecătorilor să-l achite.

El a fost şi primul care a ieşit din sala de judecată, după aproximativ 12 ore.

Se va face dreptate prin achitare. Dacă vă uitați în rechizitoriu și în hotărârea instanței, nu există nicio faptă, s-a discutat vag despre mine”, a spus Sorin Pantiş, fost ministru.

După ce l-a criticat pe procuroul de caz în sala de judecată, Dan Voiculescu a făcut-o şi în faţa presei.

Mă bucur că s-a terminat procesul și cred eu că Curtea, doamna judececător și domnul judecător vor aprecia corect lucrurile. Aș considera rechizitoriul ăsta ca un fel de crimă, pentru că a mâncat ani din viața acestor oameni. Mai devreme sau mai târziu cei care au făcut lucrurile astea vor trebui să dea socoteală. Oameni complet nevinovați, intre care câțiva de peste 80 de ani, peste 70 de ani, au fost târâți în proces datorită faptului că trebuia să fiu eu condamnat”, a mai spus el.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti vor anunţa joi data în care se va pronunţa sentinţa în acest dosar. Până atunci avocaţii trebuie să depună concluzii scrise la dosar.

Dosarul ICA

În dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, Dan Voiculescu este acuzat de procurorii DNA că ar fi cumpărat, cu puţin peste 100.000 de euro, mai bine de 3,5 hectare de teren care aparţineau ICA, deci statului. Preţul plătit de societatea lui Dan Voiculescu, spun procurorii DNA, ar fi fost de 75 de ori mai mic decât cel real. Prejudiciul creat astfel depăşeşte 60 de milioane de euro, bani pe care Ministerul Agriculturii vrea să îi recupereze în urma procesului.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate