Cele două asociații spun că această procedură, în care CSM are un rol „pur decorativ”, „a fost profund criticată de Comisia de la Veneția, GRECO și Comisia Europeană și pune în pericol parcursul României în Uniunea Europeană și în Consiliul Europei și însăși existența democratică a statului român”, potrivit unui comunicat de presă.
Procurorii și judecătorii amintesc de avizul Comisiei de la Veneția care vorbește de „necesitatea asigurării autonomiei parchetelor din perspectiva modalității de numire și revocare din funcție a procurorilor șefi, astfel încât să se asigure protecția magistraților față de imixtiuni politice”.
„Se constată, pe de o parte, o creștere a implicării factorului politic în activitatea Ministerului Public, iar pe de altă parte, necesitatea unor „garanții corespunzătoare în ceea ce privește transparența, independența și sistemul de control și echilibru al puterilor în stat”. Astfel, în același sens, Comisia a statuat că ”o măsură principală pentru a întări independența parchetelor și a procurorilor ar consta în revizuirea, în contextul unei viitoare revizuiri a Constituției României, prevederilor articolul 132 (1) al Constituției României. La nivel legislativ s-ar putea avea în vedere, în privința chestiunii revocării, modificarea Legii nr. 303/2004, astfel încât avizul CSM să capete caracter obligatoriu.””, se arată în comunicat.
„Desfășurarea unei proceduri de revocare cu nesocotirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii, al cărui aviz are caracter consultativ, și fără a oferi un drept la apărare procurorului supus revocării nu ține seama nici de Rapoartele Comisiei Europene din cadrul MCV, nici de Criteriile de la Copenhaga, procurorii de rang înalt fiind trecuți practic sub controlul exhaustiv și nelimitat al Ministrului Justiției, fiind desconsiderat rolul Consiliului Superior al Magistraturii în gestionarea carierei acestor magistrați. Cât timp un procuror șef poate fi revocat la aprecierea discreționară a unui om politic, fie el și ministru al justiției, nu mai poate fi vorba de vreo independență, fiind creată o influență politică excesivă”, se mai arată în comunicat.
„Cât timp nu s-a realizat modificarea Legii nr. 303/2004, astfel încât avizul CSM să capete caracter obligatoriu, așa cum a solicitat Comisia de la Veneția, este necesar ca orice procedură de revocare a procurorilor de rang înalt să fie evitată sau, după caz, abandonată”, mai spun procurorii și judecătorii.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.