Procurorii vor să îi ancheteze pe Adriean Videanu și pe Varujan Vosganian

Data publicării:
CROP-Videanu-la-DNA-Mediafax Foto-Liviu Untaru

D.I.I.C.O.T a înaintat astăzi Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referatele prin care s-a solicitat realizarea demersurilor necesare către:

-Parlamentul României - Senat în vederea formulării cererii de urmărire penală pentru numitul Varujan Vosganian (fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, senator în Parlamentul României - Senat în actuala legislatură), sub aspectul  infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat”; „abuz în serviciu” şi „complicitate la delapidare”. 

-Preşedintele României pentru formularea cererii de urmărire penale pentru Adriean Videanu, (fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010),  sub aspectul  infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat”, „abuz în serviciu” şi complicitate la „delapidare”. 

Potrivit comunicatului, din referatul întocmit de către procurorii D.I.I.C.O.T rezultă suspiciunea că în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, Varujan Vosganian, şi în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr de şase Ordine, respectiv trei Memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către suspectul Ioan Niculae şi au utilizat SNGN ROMGAZ SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC INTERAGRO SA, acordând discount-uri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către SC INTERAGRO SA, peste plafoanele practicate de SNGN ROMGAZ SA, precum şi gaze naturale exclusiv din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care SC INTERAGRO SA înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri