Procurorul general cere verificări în cazul magistratului DNA Mircea Negulescu

lazar

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, cere Inspecţiei Judiciare să facă verificări în cazul magistratului DNA Mircea Negulescu, în urma difuzării unei înregistrări audio a unei discuţii telefonice cu soţia unui inculpat dintr-un dosar.

lazar

„Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, a sesizat astăzi, 15.02.2017, Inspecţia Judiciară, în temeiul dispoziţiilor art. 45  al. 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sub aspectul unor posibile  abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a şi j din Legea nr. 303/2004, precum şi a prevederilor Legii nr. 303/2004 republicată cu modificările şi completările ulterioare privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în vederea extinderii verificărilor referitoare la domnul  procuror Mircea Negulescu (care şi-a înaintat cererea de încetare a detaşării la unitatea de parchet mai sus menţionată)”, a anunţat, miercuri, Ministerul Public.

Potrivit sursei citate, sesizarea Inspecţiei Judiciare a fost făcută după ce postul România TV a difuzat, marţi, o înregistrare audio în care este redată o discuţie între două persoane, una dintre acestea fiind prezentată drept Mircea Negulescu, procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precizează că, din contextul discuţiilor purtate între cei doi interlocutori, reiese cu claritate faptul că legat de persoana despre care se afirmă că avea în lucru o cauză se face trimitere la procurorul Luminiţa Cristea, despre care în mod greşit s-a spus că lucrează în cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în realitate aceasta activând în raza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Totodată, în contextul acestei înregistrări audio s-a făcut referire la şeful procurorului Luminiţa Cristea, respectiv la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, şi nu la procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a mai arătat Ministerul Public.

Procurorul Mircea Negulescu a cerut încetarea activităţii la Direcţia Naţionale Anticorupţie, în urma difuzării unei înregistrări audio a unei discuţii telefonice cu soţia unui inculpat dintr-un dosar.  Negulescu a făcut ancheta din dosarul în care sunt cercetaţi Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă, privind vizita lui Tony Blair în România şi este martor în dosarul în care Sebastian Ghiţă este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

Cererea procurorului Mircea Negulescu a fost transmisă Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, fiind înregistrată miercuri.

Înregistrarea audio în care procurorul Mircea Negulescu ar vorbi la telefon cu soţia omului de afaceri Vlad Constantin, inculpat într-un dosar, a fost difuzată marţi de postul de televiziune România TV. Procurorul Mircea Negulescu îi dezvăluie soţiei lui Vlad Constantin date şi amănunte din dosare penale.

După ce au fost difuzate înregistrările, Vlad Constantin a confirmat că discuţia este între soţia sa şi procurorul Negulescu.

„Domnul Negulescu e avid după denunţuri. Eu am ajutat toate organele de cercetare penală. Pe mine m-au trimis şi mă trimit şi acum la psihiatrie. Nu ştiu de ce. Pe mine mă trimit la psihiatrie şi pe urmă îmi dau dreptate. Eu nu am depus denunţ împotriva domnului Negulescu. Sunt anumiţi procurori care nu ştiu cum au ajuns procurori. I-am spus că are un caracter josnic. Mi-a spus că nu poate să facă acel dosar pentru că nu îl lasă nu ştiu cine. Nu mă tem pentru nimeni. Mă ia, mă leagă, îmi dau drumul. Eu sunt un as al tehnicii. Eu i-am filmat pe Marta şi Radu Nemeş în avion. Mi s-au creat probe de şantaj, dar i-am înregistrat eu”, a spus Vlad Constantin la România TV.

Procurorii DNA arătau, în martie 2016, când fostul adjunct al Parchetului Curţii de Apel (PCAB)  Ploieşti Aurelian Mihăilă a fost arestat, că acesta ar fi încercat să îl discrediteze, în anul 2014, pe Mircea Negulescu, care atunci era la PCAB şi făcea cercetări în dosarul evaziunii fiscale cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, în care au fost trimişi în judecată Răzvan Alexe, fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu, precum şi mai mulţi oameni de afaceri prahoveni ale căror firme aveau contracte cu Consiliul Judeţean Prahova.

Potrivit DNA, în vara lui 2014, procurorul Aurelian Mihăilă i-ar fi înmânat unui apropiat al său documente pretins compromiţătoare despre un alt procuror de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, pentru ca acestea să fie publicate de un jurnalist din presa locală.

Surse judiciare arătau atunci că printre documentele trimise de Mihăilă unui jurnalistului se numără o plângere formulată împotriva lui Mircea Negulescu de către o persoană care a declarat că nu a redactat niciodată o plângere împotriva lui Mircea Negulescu şi nici nu a făcut alte sesizări la instituţii publice. De asemenea, Mihăilă i-ar fi transmis jurnalistului şi declaraţii de avere şi interese ale magistratului Mircea Negulescu, înscrisuri conţinând informaţii fiscale despre Negulescu şi soţia acestuia şi alte documente, copii de pe unele dintre acestea fiind găsite de DNA în biroul lui Mihăilă.

Potrivit acestor surse, jurnalistul a declarat la DNA că nu a publicat articole despre magistratul Mircea Negulescu, întrucât avea cunoştinţă că procurorul Aurelian Mihăilă şi colegul său nu se înţeleg şi nu a dorit să fie parte a acestui conflict între cei doi.

În anul 2015 Mircea Negulescu a plecat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la DNA Ploieşti şi este martor în dosarul în care sunt judecaţi foştii săi colegi, procurorii Liviu Tudose şi Aurelian Mihăilă, alături de Sebastian Ghiţă, fostul şef al IPJ Prahova Viorel Dosaru şi fostul şef al DGA Prahova Constantin Ispas.

Sursa: News.ro

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate