Sari la conținut

Procurorul Tomiţă Neagu, arestat preventiv pentru fapte de corupţie

Instanţa supremă a dezbătut miercuri recursul făcut de procurorii anticorupţie împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de cercetare în libertate a magistratului Tomiţă Neagu, acuzat de fapte de corupţie.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei au admis joi recursul procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 29 zile, începând cu data încarcerării, pe numele procurorului Tomiţă Neagu. Decizia instanţei supreme este definitivă.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prezent la şedinţa de judecată, a cerut magistraţilor instanţei supreme arestarea preventivă a lui Tomiţă Neagu pentru că în continuarea cercetărilor de la DNA din acest caz vor fi audiaţi subalterni sau foşti subalterni ai magistratului, iar dacă este lăsat în libertate, există riscul influenţării acestora, potrivit MEDIAFAX.

La rândul său, avocatul lui Tomiţă Neagu le-a spus judecătorilor că fostul prim-procuror de la Parchetul Judecătoriei Cornetu nu a comis faptele de care este acuzat şi că procurorii anticorupţie nu au probe pertinente şi solide împotriva lui. Avocatul a arătat că, în opinia sa, acest dosar, precum şi solicitare de arestare a magistratului reprezintă un troc între primarul comunei Jilava,Adrian Mladin, şi procurorii DNA.

În opinia avocatului, „este ciudat că Mladin a fost eliberat din arest chiar înainte de declanşarea acestui caz”.

În 19 ianuarie,Curtea de Apel Bucureşti a decis ca fostul prim-procuror de la Parchetul Cornetu Tomiţă Neagu să fie cercetat în libertateîn dosarul în care este acuzat că ar fi pretins un teren drept mită în schimbul rezolvării favorabile a unor dosare ale primarului Mladin, care i-ar plătit magistratului şi soţiei acestuia un sejur în Las Vegas şi Beverly Hills (SUA).

În 5 noiembrie 2012, primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, l-a denunţat la DNA pe procurorul Tomiţă Neagu, semnalând „grave acte de corupţie în care acesta era implicat”, potrivit referatului procurorilor cu propunerea arestării preventive a fostului prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Cornetu.

Tomiţă Neagu ar fi primit, în aprilie 2009, un teren situat în comuna Jilava din judeţul Ilfov, care a fost achitat cu suma de 170.000 de euro de către denunţător.

Etichete: Procurorul Tomiţă Neagu , arestat preventiv pentru fapte de cor

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale