Profesorul Lucan, cercetat pentru delapidare

Data publicării:
mihai lucan

Pionierul transplantului renal din România este subiect de anchetă anti-mafia. Procurorii spun că profesorul Mihai Lucan a folosit ilegal la clinica lui particulară medici, asistente, aparatură şi materiale sanitare de la Institutul de Transplant de la Cluj-Napoca. Şi nu doar atât, ar fi păgubit statul cu cinci milioane de lei, calculează anchetatorii, care vor să îi aducă la audieri la Bucureşti şi pe medic şi pe fiul său. Avocatul lor susţine însă că oamenii legii nu au dovezi clare în acest caz.

Fiul profesorului Mihai Lucan nu a avut răspuns la întrebări. După ce a asistat la perecheziţiile din casa lui, a fost dus de procurorii anti-mafia la audieri.

Anchetatorii spun că cinci milioane de lei care trebuiau să ajungă în conturile Institutului de transplant renal au fost redirecţionaţi spre clinica privată condusă de profesorul Lucan. Mai mulţi medici şi asistente de la Institutul de Transplant Renal spun că acolo erau probleme mari. Luna trecută ajunseseră să ceară ajutorul oamenilor pe Facebook: nu mai existau fonduri pentru salarii, iar datoriile spitalului depăşeau două milioane de lei.

Silviu Moga, manager interimar al ICUTR Cluj-Napoca: „Noi nu putem dispune când vrem de sumele pe care le avem în cont, asta este problema. Deci în fiecare moment creditorul sau executorul poate retrage toate sumele”.

Procurorii adaugă: 159 de pacienţi au plătit la spitalul doctorului între 3.000 şi 6.700 de euro pentru proceduri medicale realizate cu materialele şi aparatura institutului de stat. În plus, mulţi dintre bolnavii de la clinica particulară erau întregistraţi la stat şi spitalizaţi cu costuri mult mai mici. Avocatul medicului crede însă că dosarul procurorilor este subţire.

Mihai Lucan este şeful catedrei de Urologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie de la Cluj-Napoca. În anul 1980 a participat la efectuarea primului transplant renal din ţară şi de atunci a adunat o mulţime de premiere medicale, zeci de mii de operații și mii de transplanturi. În 2013 Alexandru Arșinel a fost supus unei asemenea intervenţii efectuate de o echipă de medici condusă de Mihai Lucan.

Faptul că s-a găsit un rinichi la doar trei zile după internarea actorului a atras criticile pacienților cu insuficiență renală.

Aproape 2.000 de bolnavi erau pe lista de aşteptare pentru transplant de rinichi când Arşinel a fost dus în trei zile în sala de operaţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri