Proiect. V. Ponta: Pensia „torționarilor”, oprită pentru despăgubirea victimelor

tur virtual inchisoare 24 iul-2

Victor Ponta i-a indicat lui Robert Cazanciuc să aducă în ședința de săptămâna viitoare a Cabinetului proiectul de lege privind suspendarea plății pensiei torționarilor.

„Să faceți o scurtă prezentare în Guvern și poate săptămâna viitoare să și adoptăm proiectul de lege. Cei acuzați de asemenea fapte, doamna ministru Câmpeanu (Mariana Câmpeanu – ministrul Muncii – n.r.) ne-a sprijinit cu punctul de vedere al reglementării legale care să se și încadreze în Constituție. Practic, putem, doamn[ ministru, tot ceea ce se plătește de la bugetul de stat să oprim, să punem într-un cont special pentru despăgubirea victimelor. Dacă instanța îi va achita, le dăm banii înapoi. Dacă instanța îi condamnă înseamnă că am făcut bine”, a spus Victor Ponta în Guvern.

„Avem elaborat, doar câteva discuții cu Ministerul Muncii și în câteva zile îl putem face public”, a răspuns Robert Cazanciuc.

Premierul Victor Ponta a solicitat, în 14 august, ministerului Justiției, să găsească soluția juridică pentru a suspenda plata pensiei celor considerați torționari, în cazul în care este începută o acțiune penală în cazul lor, până la finalizarea procesului. Demersul a venit după apariția cazului Alexandru Vișinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, acuzat de genocid.

„Îmi angajez eu răspunderea și cu dvs. împreună, torționarii, dacă avem orice fel de începere de acțiune penală din partea parchetului sau un mic suport juridic, să le suspendăm plata pensiei până se judecă procesul. Probabil că o să ne dea în judecată”, a declarat premierul, înaintea ședinței de Guvern din august.

Traseul dosarului Vișinescu

Audieri în dosarul A. Vișinescu trebuia să aibă loc ieri, la Parchetul General. Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție urmau să îl audieze și pe Alexandru Vișinescu. El s-a îmbolnăvit după a fost pus sub acuzare pentru genocid. Citat pentru audieri la Parchetul General, fostul comandant de la penitenciarul Râmnicu Sărat a anunţat că s-a internat în spital şi nu se poate prezenta la interogatoriu.

Fostul comandant al Penitenciarului din Râmnicu Sărat în anii '50 - '60 este acuzat de genocid. Printre cei încarceraţi la Rîmnicu Sărat s-au numărat Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi Ion Mihalache - acesta din urmă a si murit acolo. Ancheta penala a inceput dupa o plangere depusa de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

Investigaţia l-a identificat pe Visinescu, alături de alti peste 30 de tortionari, care urmează să fie deconspiraţi. Este o premieră în justiţia românească de după 1989. Ultima punere sub acuzare pentru acestă faptă s-a întergistrat chiar în decembrie 1989, în procesul soţilor Ceauşescu. Era singura prosibilitate a Parchetului de a obţine o eventuală condamnare a lui A Vişinescu dat fiind faptul că orice altă incadrare juridică ar fi fost afectată de trecerea duratei de prescriere a faptei.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat la începutul lunii august că a dispus preluarea cauzei privind pe Vişinescu Alexandru, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.

„Motivele care au stat la baza deciziei de preluare vizează complexitatea cauzei, volumul mare de activităţi procesuale şi procedurale ce urmează a fi efectuate în vederea soluţionării cu celeritate a acesteia”, a anunțat Parchetul General.

Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat fusese acuzat de reprezentanţii Institutului de omor deosebit de grav, faptă care, potrivit unei reglementări din 2012, nu se mai prescrie. În perioada 1957-1963, Alexandru Vişinescu ar fi supus deţinuţii unui tratament inuman. Aceştia ar fi fost ţinuţi izolaţi, în condiţii mizerabile, în frig insuportabil în celule şi bătuţi pentru abateri minore.  

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate