PSD a atacat la CCR legea de abrogare a OUG 51 pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea

Data publicării:
ciocanel ciocan sentinta ccr inquam octav ganea SMALL_INQ_OG_ogn_8752
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputații PSD au sesizat CCR în privința neconstituționalității proiectului de abrogare a prevederilor OUG 51/2019 pentru care Executivul și-a asumat răspunderea. Social-democrații arată că prin angajarea răspunderii, Guvernul a încălcat textul constituțional privind autoritatea Parlamentului, informează Mediafax.

Guvernul și-a asumat răspunderea, joi, în ședința plenului reunit al celor două Camere, pe abrogarea OUG 51, acceptând două amendamente din cele opt propuse de parlamentari. Astfel, au fost mărită valabilitatea licențelor de traseu cu șase luni. Totodată, se impun obligații consiliilor județene.

PSD a sesizat neconstituționalitatea adoptării legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane prin angajarea răspunderii Guvernului. Deputații notează că proiectul de lege privind aprobarea OUG 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transporturilor de persoane se află în dezbatere la comisiile sesizate în fond în cadrul Camerei Deputaților. De asemenea, social-democrații argumentează că potrivit articolului 61 din Constituție, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”.

Proiectul propune eliminarea transportului rutier județean de călători din sfera serviciilor publice, situație în care acesta se va desfășoara în regim comercial, cu respectarea Ordonanței Guvernului 27/2011 privind transporturile rutiere.

În sesizarea CCR se arată, între altele, că pentru asigurarea transportului rutier la nivel județean este necesar să se asigure posibilitatea consiliilor județene de a implementa procedurile pentru aplicarea legislației în materia achizițiilor publice /achizițiilor sectoriale.

„Prin angajarea răspunderii, Guvernul a încălcat prevederile constituționale privind unica autoritate legiuitoare reprezentată de Parlament și deciziile Curții Constituționale. Astfel, în condițiile în care, în cadrul dezbaterilor parlamentare există proiecte de lege sau inițiative legislative care urmează să reglementeze diferite aspecte ale vieții politice sau sociale, Guvernului are obligația de a se prezenta la dezbaterile parlamentare, a susține puncte de vedere și posibilitatea de a formula amendamente”, menționează sesizarea PSD.

Deputații mai notează că atunci când Guvernul își angajează răspunderea asupra unui proiect de lege, acesta, prin obiectul reglementării, trebuie să conţină prevederi ce se circumscriu clar, doar asupra unui singur domeniu.

„Folosirea acestui mijloc constituţional nu îngăduie să se aducă, prin acelaşi proiect de lege, modificări sau completări mai multor legi în vigoare care, în esenţa lor, au fost adoptate de Parlament în mod distinct, având în vedere relaţiile sociale diferite pe care le reglementează, precum şi natura legilor (organică sau ordinară), chiar dacă acestea s-ar referi la un domeniu unitar al vieţii social-economice. Mai mult, angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege are drept particularitate faptul că proiectul nu mai urmează procedura legislativă prevăzută în regulamentele celor două Camere, acesta fiind supus unei dezbateri strict politice, având drept consecinţa menţinerea în continuare sau demiterea Guverului în funcţiune prin retragerea încrederii acordate de Parlament şi declanşarea, în condiţiile Constituţiei, a procedurii pentru alcătuirea unui nou Guvern”, conform documentului deputaților PSD.

Aceștia mai notează că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă „o soluţie extremă”, la care poate recurge Executivul atunci când, pentru adoptarea într-un timp scurt a proiectului, nici procedura de urgenţă şi nici procedura ordonanţelor de urgenţă nu mai pot da rezultatele dorite.

„Cu acest prilej este însă, necesar să se respecte nu numai regulile strict preväzute de Constituţie cu privire la adoptarea proiectului de lege, ci şi obiectul reglementării, respectiv circumscrierea acestuia la analizarea unei singure materii, clar delimitată şi impusă de circumstanţe extraordinare. Ca atare, nu pot face obiectul asumării răspunderii Guvernului proiectele legislative complexe, care prin efectele lor pot depăşi limitele previziunii parlamentare. Totodată, Guvernul nu poate să modifice, să completeze sau să abroge un număr mai mare sau mai mic de acte normative”, mai transmite PSD.

De asemenea, social-democrații argumentează că un astfel de proiect are rolul de a aduce o nouă reglementare juridică, „fără de care lucrurile ar lua o turnură cu consecințe de neimaginat”.

„Ca atare, urgenţa legislativă nu poate fi determinată de starea legislaţiei existente, de modificarea în abrogarea acesteia, ci de inexistenţa unor reglementări juridice într-un anumit domeniu al activităţii umane”, se mai arată în sesizare.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”