R. Prună: Soluţia Guvernului e folosirea infrastructurii SRI, cu acces exclusiv al poliţiştilor şi procurorilor

Data publicării:
RALUCA PRUNA AUDIERIR MINISTRII PARLAMENT agerpres 8101850

FOTO Agerpres

"Guvernul a lucrat la o ordonanţă de urgenţă, a făcut acest lucru împreună cu Parchetele – cu Ministerul Public, DIICOT şi DNA. Mâine avem CSAT, ne trebuie avizul CSAT, iar după aceea, mâine seară Guvernul va adopta această OUG.

Soluţia Guvernului în situaţia în care România nu are altă infrastructură decât cea administrată de SRI este folosirea infrastructurii SRI, dar cu eliminarea oricărei intervenţii umane din partea celor de la SRI, cu implicarea exclusivă a procurorilor şi a poliţiştilor judiciari, despre care CCR a reţinut că sunt singurii care pot pune în executare aceste măsuri de supraveghere.


Prin OUG nu se detaşează efectiv procurori.

Sper ca după adoptarea acestei OUG să fim în măsură să avem un corp de poliţie judiciară, redus, dar la dispoziţia procurorilor, care să poată fi elementul uman pe care îl reclamă CCR în folosirea acestei infrastructuri existente la SRI.

Mâine seară va fi şedinţă specială la Guvern care va avea în discuţie această OUG.

Procurorii şefi ai DNA şi DIICOT au comunicat că e necesară o majorare a bugetelor. Punerea în acord a legislaţiei cu decizia CCR vine şi cu nişte costuri.

Ceea ce facem prin această OUG este ca la acest moment să punem în acord ce avem ca legislaţie cu cerinţa CCR şi să folosim ce avem. Ce avem e exclusiv infrastructura SRI.

Amploarea a ce urmează să fie făcut e atât de mare că trebuie să avem o dezbatere în societate, care să decidă dacă e suficientă infrastructura SRI cu utilizarea exclusivă a personalului de competenţă penală.

Am discutat cu SRI, ei sunt nu numai administratorii, ci proprietarii acestei infrastructuri. SRI e de acord ca infrastructura să fie folosită.

Nu împărţim infrastructura, pentru că va fi greu de împărţit. Vorbim de o infrastructură care are o anumită arhitectură. 

OUG nu atinge cadrul de siguranţă naţională.

Lucrurile sunt sub control în România. România e o ţară mai sigură decât multe altele", a declarat Raluca Prună.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri