Sari la conținut

Raluca Prună, la Digi24: Kovesi e probabil cel mai bun procuror şef de când e DNA. E prematur să spun dacă aş avea sau nu ceva împotriva prelungirii mandatului său

 

FOTO Agerpres

Am vorbit despre modificarea pachetului adoptat în 2004 privind justiţia, acum la11 ani de la adoptarea acestui pachet, CSM spune că a făcut propuneri pentru îmbunătăţire. Vorbim de legi organice, nu se pot modifica prin ordonanţă de urgenţă, nu sub mandatul meu.

M-am întâlnit cu asociaţii de magistraţi care au spus că în anumite puncte nu se regăsesc în acest proiect.

Dincolo de acest lucru, trebuie spus că orice proiect de modificare a unei legi organice trebuie supus unei consultări publice.

Discuţia nu a privit în mod particular numirea în parchete, dar e adevărat că această numire în parchete figurează printre propunerile de modificare. În 2004 când pachetul de legi au fost adoptate, propunerea era la CSM, legea a fost modificată în 2005. Trebuie să avem o dezbatere dar spun că, din cauză că nu vreau sub mandatul meu să modific prin OUG aceste legi, nu am decât opţiunea de a respecta aceste legi.

Legea recunoaşte procurorul ca pe un magistrat, dar procurorul faţă de judecător, funcţionează sub autoritatea ministrului justiţiei. Avem acest principiu în Constituţie, aşa că nu este împotriva bunelor practici ca propunerea să fie făcută de ministrul justiţiei, indiferent cine e acesta.

Va fi un an complicat, un an în care acest CSM este în ultimul an de mandat, am discutat în şedinţa anterioară de plen despre calendarul alegerilor, avem un consiliu care anul acesta îşi termină mandatul, avem un parlament care e în ultimul an de mandat, avem un ministru pentru un mandat limitat de un an”, a declarat Raluca Prună.

Ministrul Justiţiei a clarificat şi o declaraţie făcută anterior în legătură cu mandatul Codruţei Kovesi la DNA.

Nu am nimic împotriva Codruţei Kovesi, dimpotrivă, e probabil cel mai bun procuror şef al DNA de când e DNA.

Legea spune clar care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite de procurori, legea vorbeşte de mandate de trei ani cu posibilitatea reînnoirii o dată. Există posibilitatea ca fără o procedură anume şi pe baza unor rezultate statistice, persoana care se află la conducerea unui anumit parchet să poată fi reînvestită.

Este prematur să spun dacă aş avea sau nu ceva împotriva prelungirii mandatului Codruţei Kovesi. Nu cred că pot face evaluări în direct privind o performanţă a procurorilor de cel mai înalt nivel în România”, a afirmat ministrul Justiţiei.

Etichete: DNA , lege , procurori , justitie , CSM , procedura , nominalizare , numire , codruta kovesi , raluca pruna

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale