Raluca Prună: Nu am făcut nimic în vederea comasării DNA și DIICOT

Data publicării:
pruna

Fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, spune că, în timpul mandatului său, nu a făcut nimic în vederea comasării DNA cu DIICOT, așa cum a susținut joi președintele PSD, Liviu Dragnea, informează Agerpres.

pruna

„Fără cuvinte multe, am organizat DIICOT în oglindă cu DNA plecând exact de la principiul simetriei și de la succesul DNA. Nu am făcut nimic în vederea comasării celor două parchete speciale. Ce am făcut e în actul de consolidare a DIICOT și în susținerea fără rezerve a DNA. (...) Restul e manipulare”, a scris Raluca Prună, joi, pe Facebook.

Ea invocă în acest sens o postare a sa de pe Facebook, din 30 noiembrie anul trecut, precum și declarația sa privind pretinsa comasare a DNA și la DIICOT din aceeași dată.

Raluca Prună susține că este vorba tot de manipulare și în cazul declarațiilor succesorului său la Ministerul Justiției referitoare la modificarea prin Ordonanță a legislației penale.

„Și aici e ca la Radio Erevan: da, am modificat în iunie 2016 texte care fuseseră declarate neconstituționale încă din 2013 și pentru care Parlamentul nu mișcase un deget în ciuda proiectelor legislative depuse la timp de Ministerul Justiției. Și când am propus aceste modificări, sistemul judiciar le-a salutat. Și am făcut modificările la lumina zilei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Acum sistemul judiciar, prin vocile sale la vârf, sancționează modificări adoptate de Guvernul actual noaptea, pe 31 Ianuarie 2017. Publicate tot noaptea, la 1,15, în Monitorul Oficial. E o diferență uriașă de natură, mijloc și conținut”, subliniază fostul ministru al Justiției.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a infirmat joi că social-democrații ar fi propus comasarea DNA cu DIICOT, susținând că fostul ministru Raluca Prună a anunțat acest lucru.

„Altă manipulare și dezinformare. Am auzit la un post de televiziune aseară pe un domn cu batistuța la rever, foarte elegant, de altfel, și foarte bun jurnalist, care, probabil, a primit și dumnealui de altcineva câteva informații, că este certă dorința noastră de a comasa DNA cu DIICOT. Vreau să vă aduc aminte: sunt declarații publice, doamna Raluca Prună, care este cea care a inflamat discuția despre CEDO și despre situațiile din închisorile din România, este cea care în 30 noiembrie anul trecut a anunțat că unul din proiectele dumneaei pe care le are în vedere este comasarea între DNA și DIICOT. Culmea ipocriziei este că această doamnă a participat și participă în continuare la organizarea și mobilizarea acestor mitinguri. Nu știu dacă este implicată și în treaba cu huliganii, nu cred. Niciodată PSD nu a venit cu această propunere, nici nu avem în plan nici acum, nici mai târziu. În primul rând, mi s-ar părea o prostie ca două instituții care funcționează de sine stătător acum să fie comasate”, a spus Dragnea într-o conferință de presă după ședința CExN al PSD. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri