Sari la conținut
News Alert

Raportul Inspecției judiciare privind DNA, contestat chiar de coordonatoarea echipei de control

Raportul Inspecției Judiciare arată că șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a obstrucționat verificările la instituția pe care o conduce, refuzând să pună la dispoziție dosarele procurorului Mihaiela Iorga Moraru. Concluzia raportului este însă contestată atât de trei inspectori judiciari care au făcut parte din echipa de control – inclusiv de către cea care a coordonat controlul, cât și de DNA, relatează Agerpres.

Potrivit unor documente obținute de agenția de presă, în raport se arată că Laura Codruța Kovesi „a prezentat inspectorilor judiciari la data de 8.08.2017 ordinele prin care a fost dispusă inventarierea și controlul dosarelor repartizate procurorului Moraru Iorga Mihaiela, deși la 8.08.2017 și 10.08.2017 a exprimat refuzul categoric al prezentării dosarelor, apoi a comunicat la data de 18.08.2017 că informațiile suplimentare pot fi cerute celor două comisii, încercând să inducă ideea unei lipse de diligență din partea inspectorilor judiciari în activitatea de verificare a dosarelor menționate”.

Conform aceleiași surse, reprezentanții DNA „au tergiversat activitatea pe care o desfășurau cu scopul vădit de a extrage din sfera controlului dosarele repartizate unui procuror” și „au lipsit argumentele legale în susținerea refuzului de a prezenta dosarele ce fuseseră repartizate procurorului Moraru Iorga Mihaiela cu scopul de a obstrucționa activitatea de control a inspectorilor judiciari”.

În raport se mai afirmă că prin desemnarea consilierului Dana Tițian în componența comisiei de verificare a dosarelor repartizate spre soluționare procurorului Mihaiela Moraru Iorga s-ar fi comis o încălcare a legii, deoarece calitatea de judecător detașat în funcția de consilier personal al procurorului șef al DNA este incompatibilă cu activitatea de control desfășurată de un procuror.

Concluziile raportului au fost însușite integral de inspectorii judiciari Mihaela Hitruc, Monica Pleșea și Sanda Mateș, în timp ce coordonatoarea echipei de control — Elena Rădescu, precum și Cornelia Prisăcariu și Mihaela Focică au formulat o opinie separată.

Cele trei au arătat, în opinia separată, că nu sunt de acord cu aprecierea unui refuz al șefei DNA de a pune la dispoziție documentele solicitate, deoarece nu a fost vorba de un refuz expres. În plus, ele au apreciat că aspectele menționate în raport vizează modul de efectuare a controlului și nu activitatea DNA.

Referitor la desemnarea Danei Tițian în comisia de verificare a activității procurorului Mihaiela Moraru Iorga, în opinia separată se arată că susținerea privind nelegalitatea deciziei ignoră elementele care definesc instituția detașării și faptul că aceasta a fost dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii.

Conform unor surse citate de Agerpres, concluziile din raportul de control au fost contestate și de DNA, care arată că la toate solicitările scrise sau verbale ale echipei de control s-a răspuns în scris, iar la solicitarea formulată de inspectorul Mihaela Hitruc de a verifica dosarele repartizate procurorului Mihaiela Iorga Moraru s-a precizat că este în curs procedura de inventariere.

Potrivit DNA, mențiuni referitoare la obstrucționarea controlului nu au o bază reală, intrând în contradicție chiar cu susținerile din raport.

Dar nu numai că inspectorii judiciari nu au considerat că există un refuz, respectiv tergiversare, ci, dimpotrivă, au fost receptivi și au primit toate materialele prezentate de către membrii echipei de control. (...) Prin urmare, nu s-a încălcat nicio dispoziție legală și nu s-a obstrucționat activitatea de inspecție a inspectorilor judiciari privind verificarea dosarelor unui procuror, câtă vreme chiar inspectorii judiciari susțin că li s-a răspuns cererilor formulate”, se precizează într-un punct de vedere al DNA.