Sari la conținut

Reacția lui Dacian Cioloș după scandalul din justiție: Nu mai au răbdare cu mazilirea legilor justiției

„Se încearcă discreditarea și timorarea DNA, extrapolând greșeli individuale la o instituție întreagă”, a scris Dacian Cioloș într-o postare pe Facebook, legat de scandalul din justiție izbucnit duminică. Fostul premier a precizat că „cei cărora le-a ajuns cuțitul la os vin cu montaje audio pentru a încerca un asalt la doamna Kovesi sub deviza “Tudorele fă ceva”.

„De un an de zile, șefa DNA, Codruța Koveși e hărțuită de unii politicieni care se simt cu musca pe căciulă. Ceea ce ei numesc ”reformă a justiției” e doar o încercare de discreditare și timorare a sistemului judiciar care, chiar dacă mai are lucruri de îmbunătățit, s-a reformat și a evoluat mai mult decât a făcut-o clasa politică. Iar lucrurile de îmbunătățit trebuie făcute prin dezbateri reale, pe teme concrete, cu argumente, nu la repezeală și susținute de politicieni în curs de urmărire penală sau deja condamnați.

Acum se încearcă discreditarea și timorarea DNA, extrapolând greșeli individuale la o instituție întreagă.

În episodul la care asistăm, cei cărora le-a ajuns cuțitul la os vin cu montaje audio pentru a încerca un asalt la doamna Kovesi sub deviza “Tudorele fă ceva!”. Nu mai au răbdare cu mazilirea legilor justiției, trec peste orice mimare a bunului simț și încearcă revocarea directă a procurorului șef DNA. Intervin brutal, prin ordin de partid, în mazilirea procurorilor care deranjează fără să mai aștepte probe, fără ca inspecția judiciară să vină cu un raport.

Domnul Tudorel Toader a scăpat o dată de compromiterea totală a credibilității sale profesionale trimițând proiectele de modificare a legilor justiției la partid, pentru a fi asumate de acesta în parlament.

Acum, cu acest raport privind evaluarea Ministerului Public, adică mai pe românește a șefilor din Procuratură, domnul ministru e din nou în fața unui examen de conștiință. Care, odată pătată, nu mai iese cu niciun detergent.

P.S. Cunosc perfect metoda. În 2016 am trecut prin acest gen de abordări când aceeași politicieni ne făceau trădători de țară criticând lucruri care azi sunt folosite de ei drept argumente salvatoare”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.

Pe aceeași temă