Sari la conținut
News Alert

Reacția lui Daniel Morar, după ce a fost fotografiat cu Iordache la masă

Judecătorul CCR Daniel Morar a reacționat după ce a fost fotografiat vineri, la un restaurant din apropierea Senatului României, cu Florin Iordache.

Daniel Morar a afirmat, pentru Realitatea TV, că întâlnirea cu președintele comisiei speciale de modificare a legilor justiției a fost una neprogramată şi că nu s-au discutat teme legate de justiţie.

Astăzi, deputatul USR Emanuel Ungureanu a publicat pe pagina sa de Facebook o imagine despre care susține că a fost surprinsă astăzi și în care apar luând masa împreună Florin Iordache și Daniel Morar, actual judecător la Curtea Constituțională și fost procuror-șef al DNA.

Ulterior, jurnalistul Vlad Petreanu a publicat o altă fotografie cu cei doi, în care Florin Iordache îi prezintă lui Daniel Morar un teanc de hârtii.

Amendamentele din Comisia Iordache pun la adăpost hoţi, tâlhari, criminali, pedofili. Studii de caz prezentate de un procuror DIICOT

Într-un şir de postări pe contul de Facebook, procuroarea DIICOT Antonia Diaconu trece în revistă câteva situaţii concrete care vor rezulta în urma modificărilor propuse de PSD, ALDE şi UDMR la Codurile penale. După cum se poate observa, cele mai vulnerabile sunt tot victimele, minore sau majore, ale unei game largi de infracţiuni - de la economice şi informatice, până la cele comise cu violenţă (Detalii aici).