Reacția lui Toader în cazul extrădării jurnalistului turc de la publicația Zaman România. Instanța decide azi

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul justiției Tudorel Toader
Ministrul justiției Tudorel Toader îi răspunde lui Cristian Preda în cazul extrădării jurnalistului turc de la Zaman. FOTO: Inquam Photos

Procedura extrădării, în condiţiile legii, este de competenţa organelor judiciare, i-a răspuns joi ministrul justiţiei, Tudorel Toader, europarlamentarului Cristian Preda, care i-a cerut să oprească procedura de extrădare a unui jurnalist turc de la publicaţia „Zaman România”. Judecătorii Curții de Apel urmează să decidă astăzi dacă se impune sau nu ca jurnalistul turc să fie extrădat.

Ministrul justiției Tudorel Toader
Ministrul justiției Tudorel Toader îi răspunde lui Cristian Preda în cazul extrădării jurnalistului turc de la Zaman. FOTO: Inquam Photos

„Cristian Preda îmi cere să opresc procedura de extrădare a unui jurnalist turc! În condiţiile legii, procedura extrădării este de competenţa organelor judiciare. Autorul solicitării nu cunoaşte acest aspect elementar? PS: Nu cred că autorul solicitării îmi cere să încalc independenţa autorităţii judiciare. Nu cred că autorul solicitării are cunoştinţă de cazuri în care ministrul Justiţiei a stopat proceduri judiciare”, a scris ministrul pe Facebook.

Europarlamentarul Cristian Preda a cerut miercuri Ministerului Justiţiei să oprească procedura de extrădare a ziaristului turc Kamil Demirkaye, pe care, susţine el, „Erdogan îl vrea acasă în închisoare fiindcă îl acuză că e parte a reţelei lui Gulen”.

„Cer Ministerului Justiţiei să oprească procedura de extrădare a ziaristului turc Kamil Demirkaye, pe care Erdogan îl vrea acasă în închisoare fiindcă îl acuză că e parte a reţelei lui Gulen. De fapt, Demirkaye conduce redacţia bucureşteană a ziarului 'Zaman', care critică regimul Erdogan. Nimic mai onest. Autorităţile române sunt ţinute de angajamentele internaţionale pe care şi le-au luat să nu extrădeze cetăţeni către ţări unde drepturile omului sunt în pericol. Or, Turcia e acum o asemenea ţară. Dacă Guvernul Dăncilă face aşa ceva, se descalifică de tot în UE. Nu există stat-membru care să fi răspuns solicitărilor sultanului de la Istanbul. Post scriptum: le-am scris tuturor membrilor grupului socialist din PE să blocheze ceea ce tovarăşii lor de drum de la Bucureşti sunt pe cale să facă împotriva libertăţii presei'', a precizat, pe Facebook, Preda. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri