Ministerul Afacerilor Externe răspunde comunicatului dat publicităţii de cele 12 ambasade, care îşi exprimau îngrijorarea faţă de modificările aduse de Parlament Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. „Procesul de amendare a legislației în domeniul penal reprezintă un atribut al Parlamentului”, precizează MAE, într-un comunicat.
„Ministerul Afacerilor Externe a luat notă de poziția exprimată astăzi de cele 12 state partenere cu privire la procesul de amendare a Codului penal și a Codului de procedură penală.
Recunoașterea de către statele partenere a progresului demonstrat de România în combaterea corupției și construirea unui stat de drept eficient, arată, încă o dată, eforturile pe care instituțiile statului le depun în mod constant pentru a asigura respectarea legii și a angajamentelor României, atât în cadru european cât și în cadru internațional.
Reiterăm că instituțiile statului au un dialog permanent și transparent cu instituțiile europene și internaționale inclusiv pe Legile Justiției, în vederea facilitării unei cooperări internaționale eficiente și respectării de către România a tuturor angajamentelor în plan internațional.
Procesul de amendare a legislației în domeniul penal reprezintă un atribut al Parlamentului, acordat prin Constituție, iar etapele acestui proces sunt respectate, inclusiv din perspectiva consultării publice și a dialogului cu cetățenii. Reiterăm că procesul de amendare este în curs de derulare, aceste legi urmând a intra în vigoare numai după adoptarea acestora de către Parlament și respectiv promulgarea de către Președintele României.
Subliniem că întărirea statului de drept și lupta împotriva corupției fac parte din prioritățile asumate prin programul de guvernare 2018-2020”.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.