RECHIZITORIU. Deputatul Coman, arestat pentru fapte de corupţie: „E demenţi la cap, mă! Pi ce? Io stau să iau trei mii de lei?”

Data publicării:
Gheorghe Coman-Mediafax Foto-Ciprian Sterian

 

Afirmaţia deputatului a fost făcută în contextul în care partenerul de dialog l-a întrebat dacă nu se teme că va fi ridicat de DNA, ulterior momentului în care a avut loc flagrantul şi de la care a încercat să fugă.

Pă mine ce să mă ia? Ce ce să mă ia? Cu trei mii de lei, mă? Da ce? M-a prins, mă? E demenţi la cap, mă! Pi ce? Io stau să iau trei mii de lei? Doamne Maica Domnului! (n.o. – înjură) Io iau trei mii de lei de la un... Ce dracu, mă? Suntem oameni serioşi, mă (râde), reiese din interceptările depuse la dosar de procurorii DNA.

Chiar dacă în faţa organelor de anchetă, deputatul Coman nu a recunoscut că a încercat să fugă de anchetatori, totuşi într-o discuţie telefonică, ulterioară flagrantului, el a afirmă că a plecat în momentul în care procurorii au încercat să-l ridice.

(...) Am parcat maşina undeva, înţelegi? Ei au venit peste mine să-mi dea m, nu ştiu, nu ştiu ce. Io am şi Bă, plecaţi, mă-n p, de-aicea! Io am dat cu spatele şi-am plecat! Punct! Asta s-a-ntâmplat. Că-ţi dai seama că, dacă io luam sau dacă-mi dădea, era belea! Înţelegi? Aia-i problema!... La mine la BUZĂU io ţi-am spus c-am intrat într-un joc, care nu trebuia să intru. Ţi-o spun io!”, a spus Coman, într-o discuţie telefonică, interceptată de procurorii DNA, potrivit Mediafax.

Mai apoi, Coman detaliază modul în care s-au petrecut faptele şi punctează faptul că era cu „Merţul” şi nu ar fi putut fi prins de oamenii legii.

Coman Gheorghe: Aşa. Şi mă duc în magazinu ăla, iau sticlele, iau apa ce iau, mă sui în maşină şi a venit el. Înţelegi? A apărut el! El a apărut acoalea în parcare unde era, cu DNA-ul, cu... Şi să dă jos la mine, adică eram şi io jos un pic aşa, Ia mă ăştia că-ţi trebuie, că ai şi tu acuma nu ştiu ce cheltuieli... Mă, ce vorbeşti tu cu mine, cu... Ce... Hai înnumără-i! El, ştii? Bă (n.o. – înjură)
Gabi:...
Coman Gheorghe: Când am văzut, io m-am suit în maşină şi am plecat. I-a aruncat pă capotă aşa, ştii? Şi io când am văzut că i-a aruncat pă capotă...
Gabi: Cu ce maşină erai? Cu S-ul? Cu ce erai?
Coman Gheorghe: Cu Merţul... Da, cu Merţul. Bă, când am apăsat o dată pă acceleraţie... Pi ce să mă prindă cineva pe mine? Da nu avea de ce! Am plecat, am parcat la unde trebuia să aşa...”, potrivit interceptărilor prezente în rechizitoriul de trimitere în judecată a deputatului.

În aceeaşi discuţie telefonică, deputatul spune: „acuma am venit de Parlament, îmi iau două sticle de vin”.

Gabi: Eşti! Într-adevăr eşti şmecher! Ce? Eşti pă variantă?
Coman Gheorghe: Zi tu! Şi mă sună, cică nu vrei să ne-ntâlnim? Io-l ştiu p-ăsta de patru ani zile! Cică nu vrei să ne întâlnim? Hai, mă! Să ne întâlnim, da. Şi el vrea să-mi facă un flagrant, într-un loc, la un Rompetrol, ştii?
Gabi: Da!
Coman Gheorghe: Şi io-s t... că nu mă feresc de tine! Şi m-am dus, pac-ţac, el tot m-a... după aia mă sună: Hai dom'vi la Rom... Nu viu, mă, la Rompetrol, că am treabă. Acuma am venit de Parlament, îmi iau două sticle de vin... Uite chiar sunt în magazin şi o apă minerală şi mă duc la fu..t, că nu ştie nevastă-mea că am ajuns în oraş. Înţelegi?
Gabi:.. dă-l dracu de hoţ!”, potrivit actului de sesizare a instanţei.

Deputatul Gheorghe Coman - arestat pentru fapte de corupţie, fiind acuzat că a primit bani şi o sticlă de whisky în schimbul menţinerii în funcţie a unui şef din DSVSA Buzău - a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, a anunţat joi DNA

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Coman Gheorghe - deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a unui partid - în prezent suspendat, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”, se arată într-un comunicat de joi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie - decembrie 2013, Gheorghe Coman, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul formaţiunii politice din care face parte (Partidul Conservator), i-a solicitat unui denunţător, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău, diverse servicii precum şi foloase materiale necuvenite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Horațiu Potra, eliberat. ”Mercenarul lui Georgescu” are interdicție de a părăsi țara. Explicațiile avocatului
Digi FM
Cum a reușit un candidat fictiv la funcția de premier al României să strângă peste 1 milion de vizualizări pe...
Pro FM
Iubitul Ancăi Țurcașiu, imagini rare de când a fost socru mic. Cât de frumoase sunt cele trei fiice ale sale
Film Now
Val de comentarii după ce Ben Affleck și Jennifer Garner au fost fotografiați împreună: „Niciodată nu ar fi...
Adevarul
Cine sunt cunoștințele din fotbal ale periculosului Horațiu Potra. Oamenii se tem acum să vorbească
Newsweek
90.000 de pensionari iau mii de lei în plus la pensie. În ce condiții primesc acești bani?
Digi FM
Dan Negru, după ce a apărut un nou fake news despre moartea sa: "M-a sunat Horia Moculescu: 'Deci trăiești'"
Digi World
Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte. O alegere mică, diferențe importante
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Jamie Foxx dezvăluie pentru prima dată de ce a fost la un pas să-și piardă viața. Dacă nu era operat imediat...
UTV
Iulia Vantur a pus capat speculatiilor legate de relatia ei cu Salman Khan cu aceasta poza