Rechizitoriu: Horia Simu, ajutat de un consilier de la Cotroceni în dosarul „ANRP 5”

Data actualizării: Data publicării:
horia-simu-01 accf52ef14

Actualizare 13:30. Horia Simu a făcut declarații la ICCJ, unde a avut loc un prim termen în acest dosar.

„Domnul consilier a venit dânsul la mine, spunând că poate să rezolve aceste dosare, el cunoscându-se în prealabil cu doamna Crinuța Dumitrean, cu care eu nu m-am cunoscut”, a spus Horia Simu.

Întrebat dacă el cumpăra acele drepturi litigioase și dacă acest consilier prezidențial știe că este interesat de ele, Horia Simu a răspuns că da. „Erau în posesia mea înainte de acest moment”, a adăugat el.

El a mai spus că i se pare „nedrept” că „este inversată cauzalitatea și sunt acoperiți autorii morali ai acestui dosar”. Întrebat cine este autorul moral, Horia Simu a spus numele Daniel Moldoveanu.

Horia Simu a mai spus că că fostul consilier Daniel Moldoveanu a luat 25% din cei 7 milioane de euro primiți de el de la ANRP.


Persoane cu funcţii de conducere din mai multe instituţii ale statului, inclusiv din Administraţia Prezidenţială şi din Ministerul Mediului, au intervenit pentru ca omul de afaceri Horia Simu să obţină ilegal despagubiri pentru un teren din Constanţa. Informaţia apare în rechizitoriului prin care acesta a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie. În schimbul sprijinului acordat, Horia Simu i-a cedat omului său de contact de la Cotroceni, la vremea respectivă consilier prezidențial (2010), 10% din drepturile litigioase. Omul de afaceri ar fi cumpărat două vile în Franţa cu banii obţinuţi ilegal.

Procurorii DNA mai arată că „în scopul disimulării originii ilicite a sumelor de bani, Horia Simu, beneficiind de ajutorul soţiei sale, a utilizat un cont deschis la o bancă din Elveţia, în care au fost încasaţi banii proveniţi din vânzarea acţiunilor de la Fondul Proprietatea. O parte din banii încasaţi şi supuşi procesului de spălare au fost utilizaţi de Simu în interesul propriu, una din principalele achiziţii fiind un imobil, în valoare de aproximativ 3.500.000 euro, imobil care a fost ulterior ipotecat pentru obţinerea unui împrumut cu care a fost achiziţionat un alt imobil, tot în sudul Franţei”.

Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă că primul imobil a fost achiziţionat de Simu în Franţa, la 30 iunie 2011, cu banii obţinuţi fraudulos din dosarul de despăgubire nr. 22804/FFCC/2010.

„Ulterior, inculpatul l-a ipotecat în favoarea unei bănci din Franţa, pentru contractarea unui împrumut pe baza căruia a achiziţionat la data de 5 iunie 2014 un al doilea imobil (casă de locuit şi teren) în valoare de 3.200.000 euro, tot în Franţa”, potrivit datelor din anchetă citat de News.ro.

Ambele imobile din Franţa au fost puse sub sechestru.

O altă operaţiune de spălare a banilor a fost semnalată de procurori după ce au descoperit o serie de plăţi efectuate de Simu către o companie austriacă, înfiinţată şi controlată tot de omul de afaceri român.

„Astfel, în perioada 28.06.2011 - 15.11.2011, din dispoziţiile inculpatului Horia Simu, un apropiat a transferat către o companie austriacă, în baza a şase contracte de împrumut încheiate în zilele de 28.06.2011, 29.06.2011, 03.08.2011, 24.08.2011, 05.09.2011 şi 11.11.2011, prin intermediul a 11 plăţi, suma totală de 1.346.000 euro. Într-o primă etapă, compania asutriacă a avut ca acţionar aparent un cetăţean austriac, iar ulterior retragerii acestuia, din cauza unui conflict cu Horia Simu, în cursul anului 2013, a refuzat să mai fie un reprezentant formal, astfel că Simu a devenit acţionar nominal, ocazie cu care şi denumirea firmei a fost schimbată”, mai susţin procurorii.

Pe 22 iulie 2016,  şapte membri ai comisiei de restituiri din cadrul ANRP, în frunte cu fostul preşedinte al Agenţiei, Crinuţa Dumitrean, doi experţi şi omul de afaceri Horia Simu au fost trimişi în judecată de DNA într-un nou dosar de despăgubiri, cu un prejudiciu de 7,7 milioane de euro.

Potrivit DNA, pe 22 octombrie 2009, Horia Simu, printr-un intermediar, a achiziţionat drepturile litigioase ce priveau o suprafaţă de teren situată în municipiul Constanţa, preţul cesiunii fiind de 700.000 euro, arată procurorii. 

De la acea dată, Simu a iniţiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale şi prin intermediul unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul unor instituţii publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obţinerea despăgubirilor prin intervenţia acestora la nivelul autorităţilor implicate în procedura de retrocedare, mai susţin anchetatorii.

„Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, Crinuţa Dumitrean, Sebastian Cristian Mihai, Remus Virgil Baciu, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan, Cătălin Florin Teodorescu şi Marko Atilla Gabor, în calitate de preşedinte respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) şi a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Alin Dima Horaţiu, prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 25 hectare situat în municipiul Constanţa (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 lei”, se arată în rechizitoriu.

Procurorii DNA susţin că terenul respectiv a fost supraevaluat cu 7.715.000 euro, echivalentul a 32.838.126 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat, concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial de către inculpatul Horia Simu şi alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76 lei.

Concret, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, nu ar fi constatat faptul că Alin Horaţiu Dima a supraevaluat terenul respectiv, deşi aveau cunoştinţă de faptul că suprafaţa respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanţa şi avea destinaţia de teren agricol.

Potrivit DNA, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidenţiată poziţia exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacţii de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul şi extravilanul municipiului Constanţa, care nu aveau categoria de folosinţă teren agricol.

Raportul de evaluare respectiv a fost avizat anterior, pentru conformitate, cu prevederile Standardelor Internaţionale de Evaluare şi ale Legii nr. 247/2005, de către Florentina Savu (trimisă în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu) cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ce derivau din funcţia de consilier în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, mai susţin anchetatorii.

Pentru "ajutorul acordat", în perioada ianuarie - 2 august 2011, Crinuţa Dumitrean a acceptat promisiunea şi a primit, printr-un intermediar, de la Horia Simu, suma de 400.000 euro. În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, în luna ianuarie 2011, expertul evaluator Dima Alin Horaţiu a primit prin intermediar de la acelaşi inculpat suma de 5.000 euro”, spun procurorii.

În perioada 24 iunie - 11 noiembrie 2011, Horia Simu a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei totale de 5.066.300 euro, obţinută în maniera de mai sus, prin încheierea cu diverse firme controlate de el a unui număr de nouă contracte de împrumut, nereale, potrivit rechizitoriului.

În cauză, s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparţin lui Horia Simu şi Crinuţei Dumitrean. De asemenea, procurorii anticorupţie au instituit măsura asigurătorie a popririi asupra sumei de 22.600 lei, aflată în contul unei unităţi bancare, pe numele lui Horaţiu Dima, trimis la rândul său în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu şi luare de mită.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri