Colectiv: pentru ce au fost trimiși în judecată pompierii

Data actualizării: Data publicării:
foto logo colectiv club imagine colectiv ro

Sponsorizările către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dealul Spirii" Bucureşti - Ilfov şi cinci asociaţii profesionale, făcute după controale realizate de aceste instituţii la mai multe persoane juridice indică riscul ca angajaţii ISU să nu-şi fi îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu, chestiune anchetată în continuare de procurorii militari anticorupţie, potrivit rechizitoriului prin care pompierii din dosarul Colectiv au fost trimişi în judecată.

foto logo colectiv club imagine colectiv ro

Anchetatorii militari notează în rechizitoriul prin care i-au trimis în judecată pe pompierii Antonina Radu şi George Matei că, faţă de ofiţeri din ISU, sunt continuate cercetările cu privire la potenţiale fapte de abuz în serviciu.

Cercetările sunt continuate pentru lămurirea modalităţilor în care au fost primite mai multe sponsorizări de către ISU şi cinci asociaţii profesionale, potrivit documentului.

„Din datele rezultate în cadrul cercetărilor şi din studiul documentelor predate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Dealul Spirii» Bucureşti-Ilfov, a rezultat faptul că la nivelul acestei instituţii au fost identificate o serie de contracte de sponsorizare despre care există indicii cu privire la suspiciunea rezonabilă că au fost încălcate actele normative în vigoare cu privire la acest gen de activitate, respectiv O.M.A.I. 340/2002 privind donaţiile şi sponsorizările în Ministerul Afacerilor Interne în condiţiile exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către ofiţeri - cadre militare, la momentul controalelor efectuate de linie de securitate la incendiu”, notează anchetatorii militari în rechizitoriu, potrivit News.ro.

Potrivit anchetatorilor, la nivelul municipiului Bucureşti şi al judeţului Ilfov „au fost efectuate sponsorizări atât pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Dealul Spirii» Bucureşti-Ilfov, cât şi pentru cinci asociaţii profesionale, respectiv: (...) , despre care există indicii că în perioada 2014 - 2015 au primit sume de bani cu titlu de sponsorizare de la mai multe persoane juridice după ce, în prealabil, acestea au făcut obiectul unor verificări pe linia securităţii la incendiu, existând premisele neîndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către cadrele militare cu atribuţii de control ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Dealul Spirii» Bucureşti- Ilfov”.

Având în vedere aceste aspecte, notează magistraţii anticorupţie militari, ”în temeiul art. 292 din Codul de procedură penală, prin procesul verbal din data de 02.12.2015, procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, (... ) faţă de ofiţeri - cadre militare cu atribuţii de control din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Dealul Spirii» Bucureşti-Ilfov, care, în perioada 2014 - 2015 nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu cu ocazia controalelor efectuate la persoane juridice din Bucureşti şi Ilfov, care, ulterior controalelor, au efectuat sponsorizări către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Dealul Spirii» Bucureşti-Ilfov şi asociaţiile profesionale care funcţionează pe lângă acesta”.

Ce au făcut cei doi pompieri la Colectiv?

Procurorii militari din cadrul DNA - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari i-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Antonina Radu şi George Petrică Matei, la data faptelor ofiţeri-inspectori de prevenire cu gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, respectiv uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ai ISU nu şi-au îndeplinit obligaţiile privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au constatat că clubul nu avea aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

„Cei doi inculpaţi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere. Astfel, a fost cauzată vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a acestora şi a angajaţilor care s-au aflat în incinta Clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 - 30.10.2015, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov”, susţin procurorii.

Potrivit DNA, conduita celor doi inculpaţi a condus la crearea unui prejudiciu de 12.156,42 lei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă - ISU Bucureşti Ilfov (reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului de la data de 30.10.2015, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenţie, precum şi cheltuielile cu personalul implicat în intervenţie), precum şi la obţinerea unui folos necuvenit în sumă de 62.298 lei pentru S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucureşti (reprezentând profitul pe care această societate l-a realizat de la începerea funcţionării până la data tragediei).

„Deşi au făcut mai multe deplasări la Clubul Colectiv, inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate comercială să fie luată în evidenţă de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu”, mai arată anchetatorii.

Ei precizează că inculpaţii, contrar atribuţiilor de serviciu, au întocmit în numele S.C. Colectiv Club S.R.L. şi pentru aceasta, mai multe documente referitoare la protecţia împotriva incendiilor, respectiv plan de evacuare a persoanelor/bunurilor în caz de incendiu, dispoziţie privind organizarea apărării împotriva incendiilor, dispoziţii de apărare împotriva incendiilor, fişe individuale de instructaj în domeniul situaţiilor de urgenţă şi au instruit angajaţii societăţii în cauză pe linia securităţii la incendiu.

Aproape 150 de persoane cer daune

Până în acest moment, în cauză s-au constituit părţi civile un număr de 248 persoane care au formulat pretenţii civile ce se ridică la sumele de 212.474.000 euro şi 51.240.315,8 lei, mai arată procurorii.

Potrivit anchetatorilor, în cauză a fost introdus, în calitate de parte responsabilă civilmente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Totodată, procurorii au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un dosar distinct care are ca obiect, printre altele, modalitatea în care au fost încheiate mai multe contracte de sponsorizare la nivelul IGSU, în legătură cu care există suspiciunea că au fost încălcate actele normative în vigoare cu privire la acest gen de activitate.

În cauză, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra a două imobile ce aparţin inculpaţilor Radu Antonina şi Matei George Petrică, mai arată anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Militar Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

În noiembrie 2015, Radu Antonina şi Matei George Petrică au fost arestaţi preventiv, apoi plasaţi în arest la domiciliu până în luna martie, de atunci fiind cercetaţi sub control judiciar.

În decembrie 2015, cei doi au fost trimişi în judecată, însă, în 15 februarie 2016, Curtea Militară de Apel Bucureşti a decis că procurorii trebuie să refacă rechizitoriul, după ce judecătorii militari au constatat mai multe nereguli în legătură cu introducerea în dosar a părţilor vătămate şi încălcarea dreptului la apărare în cazul unuia dintre pompieri, Antonina Radu, dosarul fiind retrimis la DNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comentariul ironic făcut de Vladimir Putin după decizia de renumărare a voturilor în România
Digi FM
Helmut Duckadam, intervenție la Digi Sport, cu câteva zile înainte să moară. Fusese operat acum câteva luni...
Pro FM
CRBL continuă seria intervențiilor estetice. Artistul are în plan să se transforme total: „Am făcut prima...
Film Now
Fiica lui Paul Walker, mesaj emoționant la 11 ani de la moartea actorului: „Îmi lipsești în fiecare zi!” Ce...
Adevarul
Chestor al MAI, dialog șocant cu doi solicitanți de vize de flotant: „Sunt polițist, la dracu, vă rup...
Newsweek
Casa de Pensii pune la cheltuieli mai mari pe acești pensionari din 1 ianuarie. Pe ce se duc banii?
Digi FM
Dorința neîmplinită a lui Helmut Duckadam. S-a stins din viață cu un mare regret în suflet
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Planta pe care nu trebuie să o mănânce niciodată câinele tău. Toți o avem în gospodării și e foarte toxică...
Film Now
Dolph Lundgren, fotografiat alături de soție, în timpul unei discuții tensionate. Actorul a dezvăluit recent...
UTV
Megan Fox a intors toate privirile intr-o rochie transparenta, cu burtica la vedere. Actrita este insarcinata...