Referat DNA. Judecătorul Mustață se ferea de interceptări vorbind în baie, cu apa de la toaletă trasă sau robinetul pornit

Data publicării:
stan mustata captura

„Cu prilejul întâlnirilor care aveau loc la birou, suspecții îşi luau măsuri de precauţie, împotriva unei eventuale interceptări, vorbind şoptit la ureche atunci când era vorba despre intervenţiile din dosarele penale şi banii pretinşi în legătură cu obţinerea hotărârilor judecătoreşti. De asemenea, când discutau astfel de subiecte, îndepărtau din cameră telefoanele mobile, în scopul de a nu fi interceptaţi prin intermediul lor. În acelaşi scop, discutau şi în baia imobilului, însă această ultimă măsură de precauţie a fost ideea judecătorului MUSTAŢĂ Stan care, în timpul discuţiilor, mai trăgea şi apa de la toaletă sau dădea drumul la apa de la robinet”, se spune în referatul procurorilor.

„Despre STOICA Mihai, zis „MEME”, MUSTAŢĂ Stan a afirmat că poate să dispună o soluţie favorabilă – punere în libertate sau scăderea pedepsei – în schimbul unei sume de bani pe care iniţial nu a precizat-o, prilej cu care judecătorul a comentat faptul că STOICA Mihai are bani şi că are mulţi avocaţi. Ulterior, cu prilejul discuţiei din data de 28.04.2014, MUSTAŢĂ Stan a precizat că suma de bani pe care ar fi putut să o plătească STOICA Mihai, în schimbul soluţiei favorabile, putea să fie de 500 de milioane lei vechi sau chiar 400 de milioane, însă nu mai puţin de 300 milioane”, se arată în document.

Judecătorul Stan Mustaţă de la Curtea de Apel Bucureşti a fost adus marți seara cu mandat de reținere în faţa colegilor săi, care au decis să fie arestat preventiv, alături de grefiera Mariana Curea, aşa doreau procurorii.

Anchetatorii îl acuză pe Stan Mustaţă că a luat mită în şase dosare, într-unul dintre ele fiind vorba de 30 de mii de euro. El era preşedintele completului de judecată care trebuia să-l audieze pe Dan Voiculescu în dosarul ICA. Procesul a fost amânat pentru 13 mai.

Fragment din referatul procurorilor:

Infracţiunea de luare de mită, comisă de MUSTAŢĂ Stan, cu ajutorul inculpatului BORACIU Ion, în legătură cu soluţionarea favorabilă la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, a dosarului privind pe condamnatul STOICA Mihai, zis „MEME”

În convorbirea purtată în mediul ambiental la 07.04.2004, inculpatul MUSTAŢĂ Stan a adus în discuţie dosarul penal al condamnatului STOICA Mihai, zis „MEME”, precizând că, deşi i-a admis în principiu contestaţia în anulare, totuşi, pe fond, va respinge cererea: „Şi la MEME? la MEME? Nelu, Nelu, la MEME? I-am admis în principiu, că se admite. Până pe 16, spune-i: „Bă, ţi-am zis că de admis în principiu, mă obligă legea, da’ mai departe o …[cuvânt obscen]…. Pe lege, …[neinteligibil]…, să fiu al dracu’”.

În momentul când inculpatul BORACIU Ion l-a întrebat dacă totuşi mai putea să rezolve cererea, în sensul de a pronunţa o soluţie favorabilă: „Nu mai poţi s-o rezolvi?”, MUSTAŢĂ Stan a lăsat să se înţeleagă că ar putea pronunţa hotărârea la termenul din 16 aprilie 2014: „Ba da. Pe 16”. De asemenea, aflând că avocatul contestatarului era o prietenă a inculpatului BORACIU Ion („Avocată o are pe doamna aia blondă. Şi aia e prietena mea…..), judecătorul i-a sugerat inculpatului BORACIU Ion să o contacteze: „Zi-i ei să sc…”. BORACIU Ion i-a adus la cunoştinţă că STOICA Mihai credea că hotărârea favorabilă era întemeiată: „Nu vrea, că zice că pe bune iese şi…”, ceea ce l-a enervat pe judecător: „Fir-ar mama ei a dracu’! Băga-şi-ar …[cuvânt obscen]… în mama ei!”.

Aflată în incinta grupului sanitar, împreună cu MUSTAŢĂ Stan şi BORACIU Ion, în momentul în care s-a adus în discuţie dosarul privind pe „MEME”, CUREA Mariana s-a retras: „Hai, că mă duc dincolo, vă las”.

Subiectul a fost reluat şi cu ocazia convorbirii din data de 28.04.2014, când, la întrebarea inculpatului BORACIU Ion: „Ce ai făcut cu MEME? Mai poţi să faci ceva cu MEME?”, inculpatul MUSTAŢĂ Stan a răspuns afirmativ, condiţionând actul de justiţie de remiterea, cu titlu de mită, a unei sume de bani, fără a preciza valuta: „Cincizeci, patruzeci, treizeci. Sub treizeci dă-l în …[cuvânt obscen]…”.

Din această convorbire a mai rezultat şi că ALEXANDRU Florian ar fi luat legătura cu o persoană în sensul celor arătate mai sus, dar că acea persoană îi invită la un grătar, inculpatului MUSTAŢĂ Stan fiindu-i teamă să se expună în acest fel: „Păi acesta iar mi-a zis, c-a zis c-a vorbit cu unu, dar ăla zice să mergem la un grătar. Bă, să nu te atragă în cursă, bă, nebunul acesta!”.

MUSTAŢĂ Stan a afirmat că poate să dispună o soluţie favorabilă – punere în libertate sau scăderea pedepsei – în schimbul unei sume de bani pe care iniţial nu a precizat-o, prilej cu judecătorul a comentat faptul că STOICA Mihai are bani şi că are mulţi avocaţi. Ulterior, cu prilejul discuţiei din data de 28.04.2014, MUSTAŢĂ Stan a precizat că suma de bani pe care ar fi putut să o plătească STOICA Mihai, în schimbul soluţiei favorabile, putea să fie de 500 de milioane lei vechi sau chiar 400 de milioane, însă nu mai puţin de 300 milioane.

De asemenea, la dosarul cauzei a fost ataşat procesul-verbal de verificare a datelor existente în baza de date ECRIS, privind dosarul penal nr. 1557/2/2014, în care STOICA MIHAI are calitatea de contestator condamnat”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate