RETROSPECTIVĂ 2014| Fluier final în Dosarul Transferurilor

Data publicării:
dosarul transferurilor

Prosperi oameni de afaceri, foşti fotbalişti sau impresari cunoscuţi în toată lumea. După şapte ani de anchete şi procese, procurorii au demonstrat că inculpaţii din Dosarul Transferurilor sunt vinovaţi. Între 1999 şi 2005 au transferat mai mulţi jucători de fotbal de la echipe din România către altele din străinătate. Declarau sume mai mici decât cele reale şi păstrau restul pentru ei. Prin acest mecanism, statul a fost păgubit cu un milion şi jumătate de dolari, iar cluburile de fotbal cu zece milioane.

George Copos, fost finanţator Rapid Bucureşti – spunea în timpul procesului: "N-am săvârşit nicio faptă, noi cei de la Rapid, prin transferul lui Bratu sau al lui Dulca Cristian".

În cei şapte ani de anchetă, toţi cei opt inculpaţi au spus că sunt nevinovaţi. Şi unii judecători chiar i-au crezut. Tribunalul Bucureşti, după primul proces, i-a achitat. La recurs, magistraţii de la Curtea de Apel din Capitală i-au condamnat. Pedepsele au fost între trei şi opt ani. În joc au intrat, din nou, avocaţii. Decizia a fost contestată, a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar după câteva luni, în 2013, s-a decis rejudecarea procesului, iar dosarul s-a întors la Curtea de Apel Bucureşti. Schimbarea legii penale a însemnat şi intrarea procesului în linie dreaptă. Această instanţă urma să dea decizia definitivă. Jucători de fotbal, preşedinţi de club, antrenori şi cei opt suspecţi au trecut din nou prin faţa camerelor, au urcat treptele instanţei şi s-au asezat pe băncile din sala de judecată.

S-au împiedicat şi când au dat ultimele declaraţii din boxa acuzaţilor. Nu au impresionat pe nimeni, iar la data de 4 martie 2014 a venit verdictul: Gică Popescu, George Copos, Mihai Stoica, Giovanni şi Victor Becali, Jean Pădureanu, Cristian Borcea şi Gheorghe Neţoiu au fost condamnaţi definitiv şi, rând pe rând, s-au îndreptat spre penitenciar cu cătuşele la mâini în maşinile mai puţin confortabile ale poliţiei. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate