Robert Negoiță s-a întors la conducerea Primăriei Sectorului 3. Primul mesaj din biroul de primar, după decizia instanței

Valentin Stan Data actualizării: Data publicării:
Robert Negoiță, primarul sectorului 3, sosește la sediul DNA din București.
Robert Negoiță, primarul sectorului 3, sosește la sediul DNA din București. Foto: Inquam Photos / George Călin

Robert Negoiță s-a întors joi la conducerea Primăriei Sectorului 3, după ce magistrații Tribunalului București i-au dat câștig de cauză edilului și i-au revocat măsura controlului judiciar dispusă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Decizia judecătorilor este definitivă. Este vorba de dosarul în care Negoiță este acuzat, printre altele, că a construit un drum din bani publici pe un teren privat, ce aparține unei firme apropiate de fratele său. 

ACTUALIZARE 18:05 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, şi-a reluat joi activitatea la primărie, după ce Tribunalul Bucureşti a admis contestaţia pe care a depus-o la măsura controlului judiciar pe cauţiune.

„Din acest moment sunt la treabă”, a anunţat Negoiţă, precizând că tot timpul a avut încredere în justiţie, nu pentru că ar fi perfect, ci pentru că nu este vinovat de faptele de care-l acuză procurorii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a mulţumit, joi, tuturor celor care i-au fost alături în aceste activităţi cât sa aflat sub control judiciar şi nu a avut voie să-şi exercite funcţia, afirmăd că „a fost o muncă grea”.

„Nu doresc nimănui să treacă prin fapte, dar viaţa nu mai duce uneori şi prin zonă complicată. Dumnezeu ştie ce vrea să facă cu noi. Şi iată că justiţia funcţionează. Încă o dată recunoştinţă maximă justiţiei din România. Am crezut permanent în nevinovăţia mea. Permanent. cum era acolo”, a afirmat Robdert Negoiţă, joi, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook, potrivit News.ro.

Primarul Sectorului 3 anunţă că a revenit la muncă: „Iată-mă înapoi în biroul Primăriei. Din acest moment sunt la treabă, aşa că vom relua ce am lăsat acum o săptămână, început de astăzi, cu sesizări, cu activitate, cu treabă, astfel încât să nu ducăm la îndeplinire menirea pentru care existăm aici şi anume probleme să rezolvăm în comun 3”.

ACTUALIZARE 15:30 Magistrații Tribunalului București i-au dat câștig de cauză lui Robert Negoiță și au revocat măsura controlului judiciar. Acesta se va reîntoarce la primărie. Decizia judecătorilor este definitivă. 

Reamintim că, la finalul săptămânii trecute, DNA l-a plasat sub control judiciar pe cauțiune pe edil, fiind acuzat de abuz în serviciu. 

CITEȘTE ȘI: „Bă, șefule, sunt lucruri pe care le poți face și lucruri pe care nu le poți face”. Stenograme din dosarul primarului Robert Negoiță

Știrea inițială

Judecătorii decid astăzi, practic, dacă Robert Negoiță se poate întoarce la primărie. Conform restricțiilor impuse de procurori, el nu mai poate să-și exercite funcția de de primar. Tocmai de aceea, edilul a depus o contestație. Robert Negoiță își dorește ca această măsură să nu mai fie valabilă.

De cealaltă parte, însă, procurorii își doresc ca în continuare măsura să rămână în vigoare. Aceștia spun că în cazul în care Robert Negoiță s-ar întoarce pe fotoliul de la primărie, ar putea să modifice probe, ar putea să ia legătura cu alți oameni vizați de anchetă sau ar putea să comită noi infracțiuni.

Ședința de judecată a început în jurul orei 10:00 și este de așteptat ca decizia să fie anunțată în a doua parte a zilei.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...